"Trebuie avută în vedere suplimentarea acestui buget pentru a ne putea rezolva problemele de resurse umane şi pentru a putea începe pregătirea sistemului judiciar pentru aplicarea Codurilor în perioada care urmează, dar şi pentru a putea continua derularea programelor pe care le derulăm în acest moment", a spus Cătălin Predoiu care, la finalul audierilor, a amintit de anii precedeţi când bugetul ministerului a fost suplimentat.
Ministrul a spus că bugetul instituţiei prevedere fonduri pentru aplicarea legii de salarizare unitară, iar la Ministerul Finanţelor există resurse pentru plata drepturilor magistraţilor câştigate în instanţă.
"Nu avem niciun motiv pentru a trece prin ce am trecut anul anterior", a declarat Predoiu care a subliniat că nu a fost de acord cu motivele invocate de magistraţi în 2009. Legat de acest subiect, el a punctat că îşi doreşte ca în acest an să fie "unul al cooperării".
Bugetul Ministerului Justiţiei a fost aprobat
Publicat la 06.01.2010, 10:57:52
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
