money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bugetul Ministerului Transporturilor va fi rectificat saptamana viitoare

Publicat la 09.11.2006, 20:33:18

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bugetul Ministerului Transporturilor va fi rectificat saptamana viitoare
Bugetul MTCT va fi rectificat săptămâna viitoare pentru a patru oară, ajungându-se astfel la peste 600 milioane lei peste bugetul stabilit în 2006, a precizat joi ministrul delegat László Borbély.

"În cursul săptămânii viitoare se va face cea de a patra rectificare a bugetului pe 2006, ceea ce însemnă aproximativ 600 milioane lei mai mult decat bugetul iniţial. Până acum 80% din fondurile obţinute în urma rectificărilor bugetare au fost folosite pentru infrastructură. În ceea ce priveşte bugetul pe 2007 nu este spectaculos faţă de 2006, însă există o creştere la creditele externe", a menţionat reprezentantul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT).

Bugetul total pe 2007 pentru locuinţe servicii şi dezvoltare publică se ridică la 1.357.834.000 lei din care 831.409.000 lei de la bugetul de stat şi 407.490.000 lei credite externe. Cele mai multe fonduri vor fi alocate pentru programul de realimentare cu apă la sate aprobat prin HG 687/1997 şi HG 1036/2004, respectiv 149 milioane lei, pentru programele de construcţie şi de reabilitare a sălilor de sport care însumează aproximativ 90 milioane lei.

"Bugetul pe 2005-2006 pentru infrastructura rurală, mai exact pentru sistemele de alimentare cu apă şi pietruire, au fost mai mari cu 30% decît cele din perioada 2000-2004, iar pentru consilidarea clădirilor bugetul 2005-2006 a fost mai mare cu 50% faţă de anii 2000-2004", a completat ministrul delegat.

Pentru dezvoltarea zonelor defavorizate anul viitor se vor finanţa programele de pietruire, reabilitare şi asfaltare drumuri de interes local cu 54 milioane lei. Programul de alimentare cu apă la sate va însemna investiţii de 34,7 milioane lei, iar pentru cel de reabilitare a sistemelor de alimenatre cu apă şi canalizare, precum şi a staţiilor de tratare a apei potabile şi a apei uzate în localităţile sub 50.000 de locuitori  se va cheltui aproximativ 11,6 milioane lei.

MTCT va aloca 22,8 milioane pentru ridicarea de locuinţe sociale, 2,5 milioane lei pentru cele de necesitate, 5,3 milioane lei pentru cele din zonele defavorizate, iar pentru programul de locuinţe în proprietate -credit ipotecar 4,8 milioane lei.

Pe lângă acestea, se vor susţine proiectele pentru diminuarea riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale pentru care se vor aloca circa 39,9 milioane lei, precum şi pentru realizarea sistemul informaţional specific domeniului imobiliar-edilitar şi băncilor de date urbane cheltuielile ridicându-se la 5,5 milioane lei.

Printre noile programe care vor fi realizate în 2007 se numără cel de elaborare a hărţilor de risc seismic ridicat la 2,5 milioane lei şi cel de elaborare a planului de amenajare a teritoriului regional cu un buget de 600.000 lei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite