Peste cinci milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria în 2006, cifră ce reprezintă un nou record pentru aceast stat, au anunţat oficialii bulgari, prezenţi la târgul internaţional de turism ce se desfăşoară la Stuttgart, relatează Novinite.
Sectorul de turism a adus Bulgariei venituri de peste două miliarde de euro în cursul anului trecut, înregistrând peste 5.158.000 de turişti, a declarat directorul adjunct al Agenţiei Naţionale de Turism din Bulgaria, Stanislav Novakov, prezent la tângul turistic Caravan-Motor-Touristik din Stuttgart. Agenţia de stat a prezentat Bulgaria drept o destinaţie modernă şi dinamică, oferind opţiuni de vacanţe tradiţionale sau alternative (golf, staţiuni, turism cultural sau ecologic).
Recenta aderare a Bulgariei la Uniunea Europeană reprezintă principalul punct de interes prezentat de Bulgaria la târgul turistic, care a început duminică. Prezentat sub motto-ul "Bulgaria - Noul stat membru al UE", standul ţării a fost inaugurat de ministrul bulgar de externe, Ivaylo Kalfin. Aproximativ 1500 de companii din peste 90 de state sunt prezente la acest târg turistic, al căror scop este atragerea atenţiei celor 200.000 de vizitatori ai evenimentului. Organizatorii acestui târg au declarat că odată cu aderarea la Uniunea Europeană, statele din Europa de Est au devenit o destinaţie turistică mult mai populară.
În luna noiembrie 2006, Agenţia Naţională de Turism a anunţat că Bulgaria a încasat 1,557 miliarde de euro de pe urma turismului în primele nouă luni ale anului 2006. Comparat cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul turiştilor străini care au ales Bulgaria drept destinaţie a crescut cu 5,39%, iar veniturile provenite de pe urma turismului au crescut cu 5,45%.



