Potrivit unui comunicat al Guvernului de la Sofia, citat de agenţia Focus News, Stanişev i-ar fi prezentat lui Barroso "situaţia dificilă" şi fără precedent în care se află Bulgaria după oprirea completă a gazelor din Rusia. Premierul bulgar a punctat în timpul convorbirii faptul că, spre deosebire de Grecia şi România, Bulgaria nu are alte surse alternative, în afara depozitelor de la Ciren, ceea ce înseamnă că poziţia Bulgariei este extrem de delicată.
Oficialul bulgar a insistat ca Uniunea Europeană şi Comisia Europeană să aibă o poziţie oficială în legătură cu problema gazelor şi să ajute Rusia şi Ucraina "să îşi ajusteze relaţia cât mai curând posibil".
Stanişev a mai arătat că Bulgaria are rezerve suficiente pentru a asigura o treime din necesarul zilnic de gaz natural, adică cel puţin şase milioane de metri cubi. De asemenea, premierul l-a mai informat pe Barroso despre convorbirile purtate marţi cu Vladimir Putin, cu şeful Gazprom Aleksei Miller şi cu vicepremierul ucrainean Hrihori Nemiria.
Sursa:NewsIn


