Economia Bulgariei va creste cu doar doua procente anul acesta, potrivit estimarilor Fondului Monetar International (FMI), care-si revizuieste in scadere previziunile anterioare. Potrivit sefului misiunii FMI, Bas Bakker, in primele noua luni ale anului trecut economia locala s-a dezvoltat in continuare, desi aparusera primele semne ale incetinirii. De asemenea, FMI se asteapta ca in 2009 deficitul de cont curent al Bulgariei sa scada de la 24% din PIB anul trecut pana la 15% anul acesta, in timp ce inflatia va cobori, potrivit acelorasi prognoze, pana la 4,5%. „Economia mondiala incetineste, si acest lucru va avea doua efecte in Bulgaria: scaderea cererii externe si o reducere a intrarilor de capital, ambele fiind pana acum surse importante ale cresterii“, spune Bakker.
Citeste mai mult
Bulgaria, crestere de 2%
Publicat la 06.01.2009, 10:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
