De la 31 ianuarie, au fost luate 117 din totalul de 159 de măsuri, 15 ar trebui implementate până la 31 martie şi 27 nu au fost întreprinse la timp. Însă au fost luate măsuri în ianuarie pentru a se face faţă întârzierii, potrivit raportului.
Raportul va fi predar ministrului de interne Ţvetan Ţvetanov duminică, într-o conferinţă de presă.
Bulgaria spera să adere la Schengen în martie, dar Germania şi Franţa se opun, din cauza rezultatelor insuficiente în combaterea corupţiei şi crimei organizate. Şi Olanda, Austria şi Finlanda au ezitări.
Ungaria, care asigură preşedinţia UE, ar putea decide să includă chestiunea pe agenda Consiliului miniştrilor de interne UE, din 24 februarie, dar decizia probabil va fi negativă.
Vineri, premierul Boiko Borisov a spus că ţara sa este "deplin pregătită" să adere la Schengen.
Bulgaria este lentă în implementarea măsurilor pentru Schengen, potrivit unui raport
Publicat la 06.02.2011, 09:50:47
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
