money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bulgaria va înfiinţa o agenţie sau un minister pentru absorbţia fondurilor europene

Publicat la 28.07.2008, 06:50:13

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bulgaria va înfiinţa o agenţie sau un minister pentru absorbţia fondurilor europene

Un grup de experţi din mai multe ministere, a cărui formare a fost anunţată de Plugcieva, va analiza experienţa altor ţări membre UE, pentru a lua o decizie în privinţa înfiinţării unei agenţii sau a unui minister, au decis membrii coaliţiei aflate la guvernare, într-o reuniune de sâmbătă în staţiunea Bansko.

"Dacă citim cu atenţie raportul, vom vedea că acesta spune că Guvernul bulgar a luat prea puţine măsuri în direcţia cea bună - reforme de personal şi structurale, numirea unui vicepremier. Aşa că trebuie să continuăm cu schimbările şi reformele", a spus Plugcieva în timpul întâlnirii.

Plugcieva a infirmat zvonurile care au circulat în presa bulgară referitoare la blocarea altor 1,6 miliarde de euro din programul operational pentru transport şi a dat asigurări că fondurile din programul SAPARD blocate vor fi compensate în scurt timp cu resurse de la bugetul de stat.

Oficialul bulgar a spus că fondurile SAPARD ar putea fi deblocate încă din septembrie, iar termenul pentru funcţionarea programului ar putea fi extins de Comisia Europeană până în 2009. Plugcieva a explicat şi că autorităţile au luat măsurile de urgenţă pentru a recăpăta acreditările celor două agenţii de plăţi PHARE retrase, adăugând că, dacă acest lucru nu va fi posibil, şi aceste fonduri vor fi înlocuite cu bani de la buget.

Guvernul bulgar de centru-stânga a anunţat sâmbătă că a pregătit o serie de măsuri urgente pentru a ameliora gestionarea fondurilor europene pe care le primeşte şi a obţine deblocarea, în septembrie, a celor pe care Bruxelles-ul le-a suspendat.

"Ambiţia noastră este să ţinem cont în modul cel mai eficient posibil şi cu măsuri concrete, de toate criticile" adresate de Comisia Europeană, a declarat premierul Serghei Stanişev la reuniunea de la Bansko.

În raportul din 23 iulie, Comisia Europeană subliniase că "gravele deficienţe observate la nivelul capacităţilor administrative şi judiciare (...) împiedică Bulgaria să profite pe deplin" de fondurile europene. "Corupţia la nivel înalt şi crima organizată exacerbează problemele", adăuga Comisia.

Bruxelles-ul a confirmat în acelaşi raport şi suspendarea acreditărilor a două dintre agenţiile bulgare de plăţi ale fondurilor UE, Unitatea centrală de finanţare şi contractare PHARE a Ministerului de Finanţe şi la Agenţia executivă PHARE a Ministerului Dezvoltării Regionale şi a Lucrărilor Publice. Aceste două agenţii de plăţi nu mai au dreptul de a aloca bani din programele UE.

Astfel, potrivit presei bulgare, până în prezent au fost blocate 880 de milioane de euro din fondurile de preaderare destinate Bulgariei: 150 de milioane de euro din programul ISPA, care era gestionat de Fondul de stat pentru agricultură, agenţia de drumuri a ţării, care a fost închisă după un scandal de corupţie; 121 de milioane de euro din programul SAPARD; 250 de milioane de euro din cadrul programului PHARE care trebuia să fie gestionat de către cele două agenţii executive care au fost suspendate oficial; alte 360 de milioane de euro din cadrul programului PHARE, care trebuiau negociate de cele două agenţii suspendate până la sfârşitul anului 2008, ceea ce ridică suma totală blocată în cazul Bulgariei la 881 milioane de euro.

UE suspendase deja, în ultimele luni, o parte dintre aceste fonduri destinate Bulgariei din cauza unor nereguli descoperite în cadrul sistemului pentru audit şi control. Sofia a făcut progrese considerabile în acest domeniu, dar CE nu are deocamdată destulă încredere pentru a debloca fondurile, a spus purtătorul de cuvânt al executivului european, Johannes Laitenberger. Acesta a asigurat că în momentul în care Bulgaria va face paşi decisivi spre îmbunătăţirea controlului şi gestionarea fondurilor, CE va reveni asupra deciziei luate.

Laitenberger a reamintit că Bulgaria şi România şi-au luat anagajamentul de a-şi îmbunătăţi sistemul judiciar şi de a depune eforturi sporite în combaterea corupţiei. CE şi-a exprimat îngrijorarea legată de crima organizată din Bulgaria.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite