Anuntul a fost facut in urma intrunirii de la Evksinograd, la care au participat consiliul de ministri si liderii partidelor aflate la guvernare.
Noua cota unica de impozitare, care retrage sistemul de impozitare a veniturilor personale in functie de intervalul de incadrare, impune insa si o actualizare a mecanismului de formare a salariilor, deoarece nu va avantaja o buna parte a populatiei, si anume persoanele care castiga intre 102,26 si 153,41 euro/luna (200 si 300 leva/luna), scrie cotidianul bulgar Dnevnik. Ministrul de Finante crede insa ca "aceasta decizie va contribui in mod clar la stimularea investitiilor, urmand a genera slujbe si va duce la cresterea salariilor", conform declaratiei sale, citata de Novinite.
Liderii coalitiei de guvernare, formata din Partidul Socialist Bulgar (BSP), Miscarea pentru Drepturi si Libertati (DPS) si Miscarea Nationala Simeon II (NDSV), au cazut de comun acord asupra temelor cheie ale bugetelor pentru 2007 si 2008, cat si asupra politicii fiscale privind regimul de taxe si impozite, asigurarile sociale si pensiile. Excedentul bugetar de 945,98 milioane de euro (1,85 miliarde leva) inregistrat in primele cinci luni ale anului curent, in crestere cu 54,16% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, cat si estimarile incurajatoare privind scaderea inflatiei la 3,7% in 2008, si cresterea veniturilor bugetare au fost principalii factori care au stat la baza deciziilor luate de reprezentantii partidelor bulgare. Pentru anul 2008, veniturile bugetare estimate se ridica la 12,52 miliarde de euro (24,5 miliarde leva), reprezentand 42,5% din produsul intern brut (PIB) al tarii.
Politicienii bulgari au aprobat propunerea BSP de a mari pensiile cu 10% din luna octombrie a anului curent, cat si reducerea contributiilor la asigurarile sociale cu 3%. De asemenea, cele trei partide au decis sa mareasca accizele aplicate bauturilor alcoolice, tigarilor si combustibililor incepand cu anul 2008.



