money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Bundesbank: BCE nu trebuie să tipărească bani pentru a salva statele cu probleme din zona euro

Publicat la 08.11.2011, 21:26:48

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bundesbank: BCE nu trebuie să tipărească bani pentru a salva statele cu probleme din zona euro

Tipărirea de bani pentru a sprijini situaţia financiară a guvernelor subminează procesul de încurajare a statelor pentru a avea finanţe publice solide', a avertizat Weidmann, care este şi membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene. Acesta a explicat că guvernele vor fi apoi dependente de 'otrava dulce' a finanţării BCE în loc să-şi reducă cheltuielile.

 

BCE a reactivat acest program la începutul lunii august (după o pauză de 19 săptămâni) în condiţiile în care Italia şi Spania au fost aproape de colaps în urma creşterii randamentelor cerute de investitori până la un nivel nesustenabil. Unii analişti susţin că BCE ar putea fi forţată să tipărească bani pentru a cumpăra obligaţiuni ale statelor puternic îndatorate, cum ar fi Italia.

 

BCE a anunţat luni că în prima săptămână de la preluarea funcţiei de preşedinte de către italianul Mario Draghi a achiziţionat obligaţiuni guvernamentale în valoare de 9,52 miliarde de euro, dublu faţă de achiziţiile de 4 miliarde de euro efectuate în săptămâna anterioară.

 

Este vorba de cele mai mari achiziţii săptămânale derulate de BCE de la mijlocul lunii septembrie. Ca de obicei, BCE nu a precizat ce obligaţiuni guvernamentale a cumpărat.

 

În total, până în prezent, achiziţiile de obligaţiuni de stat ale BCE se ridică la 183 miliarde de euro.

 

Marţi, directorul general al FMI, Christine Lagarde, a anunţat că o delegaţie a FMI va vizita în curând Italia, pentru a efectua o analiză detaliată a situaţiei ţării. Costurile de creditare ale Italiei au crescut, marţi, din nou, diferenţa între obligaţiunile italiene pe zece ani şi obligaţiunile similare germane a ajuns la 495,5 puncte de bază, un nou maxim istoric. De asemenea, randamentul pentru bondurile italiene pe 10 ani a crescut şi el la un nivel record de 6,73%, un nivel considerat nesustenabil pe termen lung având în vedere datoria externă a Italiei.

 

Italia, a treia mare economie din zona euro, a intrat în vizorul investitorilor de mai multe luni având în vedere datoria sa colosală (120% din PIB) şi absenţa unor măsuri eficiente din partea guvernului de la Roma pentru a restabili finanţele publice. Investitorii se tem că Italia va avea nevoie de un plan european de salvare similar cu cel atribuit Greciei, Portugaliei şi Irlandei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite