"Intenţionăm să vindem pachetul de 25% din acţiunile pe care le deţinem la compania Asiban, la fel ca Banca Comercială Română şi Banca Transilvania, deoarece în acţionariatul societăţii trebuie să intervină o firmă din domeniu", a menţionat Bunescu.
El a adăugat că banii pe care îi va obţine în urma tranzacţiei ar putea intra în activele băncii, ar putea fi investiţi în extinderea reţelei sau alocaţi în vederea creditării firmelor sau populaţiei.
Bunescu a declarat că cele trei bănci au mandatat un consultant care va stabili valoare de piaţă a tranzacţiei, care va cumula trei sferturi din capitalul asiguratorului, şi va găsi un cumpărător. "Avem deja un consultant care se va ocupa de vânzarea companiei Asiban, banca de investiţii europeană Rothschild", a mai spus vicepreşedintele BRD Groupe Societe Generale. Bunescu a adăugat că "un preţ estimativ al tranzacţiei va fi stabilit după un studiu de piaţă, acest rol urmând să-i revină intermediarului, banca Rothschild".
Banca de investiţii europeană Rothschild a mai fost consultantul Erste Bank în procesul de achiziţie a BCR.
Potrivit ediţiei de luni a Ziarul Financiar, care citează surse din piaţa financiară, divizia europeană de bancă de investiţii a Rothschild, consultantul Erste Bank în procesul de achiziţie a Băncii Comerciale Române (BCR), a fost mandatată să se ocupe de vânzarea companiei de asigurări Asiban, căştigand competiţia cu banca americană Merrill Lynch.
Potrivit statisticilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) Asiban a fost al patrulea jucător pe piaţa asigurărilor din România în 2006, cu o valoare a primelor brute subscrise de 436,8 milioane lei, după Allianz Ţiriac, Asirom şi Omniasig. Asiban "controlează" o cotă de 7,62% din piaţa asigurărilor generale şi de viaţă, arată CSA.
Capitalul Asiban este împărţit în tranşe egale de patru bănci BRD Groupe Societe Generale, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), Banca Transilvania şi BCR, fiecare cu o participaţie de 25% din capital.
Compania de asigurări Asiban a înregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 138,8 milioane lei (41,4 milioane euro) în primul trimestru al anului, cu aproape 30% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
De asemenea, Asiban a obţinut un profit brut de 2,56 milioane lei (763.000 euro) în primul trimestru al acestui an, cu 33,3% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2006, iar valoarea daunelor a crescut cu 58% în acelaşi interval. Pentru sfârşitul acestui an, Asiban estimează un profit brut de 9,95 milioane lei (2,96 milioane euro).


