„Este o zi mare, este o zi istorică pentru România şi pentru întreg efortul României de a da un exemplu Europei şi lumii de transformare digitală, de progres, de viziune. Este foarte important acest centru să nu rămână doar o clădire, doar un steag aici al Uniunii Europene şi să fie centrul unui ecosistem de inovare şi astrele s-au aliniat să fie într-un campus prestigios împreună cu mediul academic, împreună cu Start-up-uri româneşti în securitate cibernetică, împreună cu mediul public şi cu toate instituţiile din sfera publică, cele care se ocupă de securitate cibernetică”, a afirmat Sebastian Burduja la evenimentul de marţi.
Ministrul Burduja a adăugat că „efortul este complet complementar cu ceea ce Guvernul României s-a străduit să facă pe parcursul ultimului an, un an şi ceva”.
„Vorbim de Legea securităţii şi apărării cibernetice, vorbim de legea cloudului şi cadrul pentru această investiţie strategică a statului român, vorbim de demersuri noi în domeniul inteligenţei artificiale. Toate se încheagă şi vor fi complementare cu acest centru”, a concluzionat Burduja.
Centrul European de Competenţe în materie de Securitate Cibernetică a fost inaugurat cu participarea premierului Nicolae Ciucă, cât şi a altor oficiali europeni.


