money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursa a câştigat 4,3% în ultima săptămână

Publicat la 30.11.2008, 16:13:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa a câştigat 4,3% în ultima săptămână

 

Primul impuls pozitiv indus burselor externe a venit luni, după ce guvernul american a anunţat că va aplica un plan de salvare, în valoare de 306 miliarde dolari pentru banca de investiţii Citigroup, grav afectată de criza financiară globală.

De asemenea, guvernul francez a anunţat că va lansa un plan de stimuli pentru sprijinirea economiei, potrivit declaraţiilor de marţi ale preşedintelui Nicolas Sarkozy. Şeful statului francez a anunţat că planul va include măsuri pentru refacerea sectorului auto şi al construcţiilor, ambele fiind grav afectate de adâncirea crizei economice.

Comisia Europeană vrea să obţină acordul statelor membre ale Uniunii Europene (UE) asupra implementării unei serii de măsuri, inclusiv reducerea temporară a taxelor pe vânzări, pentru ca ţările membre UE să iasă din recesiune.

"Veştile privind planul european de salvare a economiei au fost destul de îmbucurătoare. Pentru prima oară Europa a luat o poziţie comună (nr.: cu cea a Statelor Unite), ceea ce nu credeam că se va întâmpla foarte curând. Totuşi pieţele nu au reacţionat foarte puternic la aceste veşti", a spus pentru NewsIn Rareş Şofariu, director de dezvoltare şi cercetare la KD Capital Management.

Media zilnică a tranzacţiilor cu acţiuni încheiate la BVB între 24 şi 28 noiembrie, la 12,05 milioane lei (circa 3,18 milioane euro), în urcare cu 19% faţă de media din săptămâna 17 - 21 noiembrie, de 10,13 milioane lei (2,66 milioane euro).

În ultima săptămână, la BVB s-au tranzacţionat acţiuni, obligaţiuni, contracte la termen şi unităţi de fond, care au generat împreună o lichiditate totală de 82,73 milioane lei (21,75 milioane euro), cu peste iun sfert (25,6%) mai mare decât în săptămâna precedentă, când schimburile însumaseră 65,86 milioane lei (17,31 milioane euro).

Capitalizarea pieţei reglementate a BVB a crescut cu 11,7% în ultima săptămână, la 49,84 miliarde lei (circa 13,19 miliarde euro), după ce pe 21 noiembrie valoarea pieţei reglementate era de 44,597 miliarde lei (11,755 miliarde euro).

"Nu cred că se acumulează în aceste momente, ceea ce înseamnă că nu avem o creştere sănătoasă. Am avut senzaţia că, în ciuda creşterilor, a fost un interes destul de mare pentru vânzare. Cred că încă mulţi investitori preferă să stea pe margine şi să aştepte", a declarat pentru NewsIn Florin Cătinaş, broker la WBS România.

El a adăugat că "observăm că Bursa de la noi este un pic decalată de piaţa americană, probabil din cauză că a scăzut foarte mult din august 2007 şi până în prezen, acţiunile devenind astfel foarte ieftine pentru mulţi dintre investitori.

Indicii bursieri au crescut semnificativ, în frunte cu cel al sectorului SIF

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucureşti, a crescut în săptămâna 24 - 28 noiembrie cu 3,19%, de la 2.888,31 puncte, până 2.980,39 puncte. De la începutul anului, BET a pierdut, însă, 66,85% din valoare.

Indicele compozit al pieţei, BET-C, care reflectă evoluţia acţiunilor listate la primele două categorii ale Bursei cu excepţia SIF-urilor, a câştigat 1,96% în ultima săptămână, de la 2.135,54 puncte, până la 2.177,39 puncte. BET-C a pierdut în acest an 66,61%.

Indicele BET-FI, care arată evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a urcat, în intervalul analizat, cu 7,92%, de la 13.576,87 puncte, până la 14.651,62 puncte. Comparativ cu începutul anului, însă, BET-FI afişează cea mai puternică scădere dintre toţi indicii, de 88,81%.

Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflectă evoluţia a 15 dintre cele mai tranzacţionate companii de la BVB, a câştigat între 24 şi 28 noiembrie 6,37%, de la 6.408,30 puncte, până la 6.816,58 puncte, şi a coborât cu 67,63% de la începutul anului.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a crescut cu 4,31% în ultima săptămână, de la 282,32 puncte, la 294,50 puncte.

Indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cel mai mult în intervalul 24 - 28 noiembrie, cu 3,70%, de la 352,57 puncte, până la 365,63 puncte.

Titlurile SIF Moldova s-au scumpit cu 14%, în urma unor schimburi masive

Valoarea totală a schimburilor cu acţiunile societăţilor de investiţii financiare (SIF) în intervalul analizat a fost de 30,9 milioane lei şi a reprezentat jumătate din lichiditatea perioadei analizate la Bursă, pe secţiunea de acţiuni.

Titlurile SIF Moldova (SIF2) au atras în ultima săptămână prima lichiditate din piaţă, cu tranzacţii în valoare de 9,07 milioane lei, reprezentând 15,3% din rulajul total al pieţei pe secţiunea de acţiuni. Cotaţia acţiunilor SIF2 a crescut cu 14,04%, la 0,65 lei/titlu.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras la nivelul săptămânii un rulaj de 7,92 milioane lei (13,37% din rulajul bursei) şi s-au apreciat cu 6,87%, la 0,70 lei/acţiune.

Titlurile SIF Muntenia (SIF4) au urmat cu un rulaj de 6,06 milioane lei, adică 10,23% din rulajul total al pieţei, şi s-au scumpit cu 7,94%, până la 0,68 lei/acţiune.

Schimburile cu titluri SIF Transilvania (SIF3) au însumat 3,77 milioane lei (6,37% din rulajul pieţei în intervalul analizat), iar cotaţia SIF3 a urcat cu 4,22%, la 0,3210 lei/acţiune.

Preţul acţiunilor SIF Banat-Crişana (SIF1) a crescut cu 7,38%, la 0,6550 lei/acţiune, iar titlurile au un rulaj de 3,6 milioane lei, adică 6,08% din totalul lichidităţii săptămânale.

Acţiunile Erste Bank au câştigat 24,2%, însă nu au fost foarte lichide

Sectorul bancar a atras în ultima săptămână schimburi de numai 6,65 milioane lei - 11,03% din rulajul ultimei săptămâni la Bursă.

Titlurile BRD SocGen (BRD) au atras a şasea lichiditate din piaţă, de 4,37 milioane lei (7,37% din rulajul bursier) şi s-au scumpit cu 4,46%, până la cotaţia de 8,20 lei/acţiune.

Acţiunile Erste Bank (EBS), tranzacţionate la secţiunea Internaţională a BVB, au consemnat un rulaj de numai 2,28 milioane lei (3,85% din rulajul săptămânal al pieţei) şi s-au apreciat cu 24,24%, la 65,60 lei.

"Scumpirea titlurilor Erste vine pe fondul creşterii spectaculoase a sectorului bancar, care a ridicat în şedinţa de luni indicii burselor europene, sub efectul planului de salvare a Citigroup, care a fost şi punctul de pornire al aprecierilor", a explicat Nicu Grigoraş, broker la Intercapital Invest.

"Erste nu a fost foarte volatilă în ultima lună, iar acum a avut un răspuns destul de bun, pentru a rămas puţin în urmă oarecum, faţă de celelalte cotaţii", a adăugat Rareş Şofariu.

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) sunt suspendate de la tranzacţionare din 15 septembrie, pentru operarea unei majorări de capital social şi consolidarea valorii nominale.

Potrivit deciziei luate de acţionarii băncii pe 1 septembrie, valoarea nominală a unei acţiuni TLV va creşte de la 0,10 lei, la 1 leu/acţiune. Înregistrarea modificării în actul constitutiv al Băncii Transilvania a avut ca termen de soluţionare la Tribunalul din Cluj data de 21 noiembrie, iar în prezent se fac demersurile pentru obţinerea avizului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Interesul pentru acţiunile Petrom a urcat puternic preţul acestora

Titlurile Petrom (SNP) au captat prima lichiditate din piaţă, de 6,95 milioane lei (11,73% din schimburile bursei), iar preţul lor a crescut puternic - cu 8,33% - la 0,1820 lei.

Acţiunile Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) au generat în ultima săptămână schimburi de numai 739.353 lei (1,25% din rulajul BVB), iar preţul titlurilor a coborât cu 2,7%, până la 0,0180 lei/acţiune.

În schimb, interesul pentru titlurile Dafora Mediaş (DAFR) s-a menţinut la un nivel relativ ridicat, care s-a concretizat într-o lichiditate de 1,84 milioane lei, la nivelul săptămânii, dar titlurile şi-au continuat evoluţia descendentă, înregistrând o scădere de 6,67%, la 0,0420 lei.

Schimburile de peste 17 milioane lei cu obligaţiuni IBRD au umflat lichiditatea totală a Bursei

Pe secţiunea instrumentelor financiare cu venit fix, lichiditatea a continuat să crească, cu aproape 50% în ultima săptămână, la 21,88 milioane lei (5,8 milioane euro), după ce în săptămâna precedentă rulajul cu obligaţiuni s-a cifrat la 14,6 milioane lei (3,86 milioane euro).

"Volumele bune pe obligaţiuni sunt normale într-o astfel de perioadă şi ar trebui să ne aşteptăm la astfel de tranzacţii şi în perioada următoare, investitorii fiind în general tentaţi să se îndrepte spre intrumente financiare cu risc mai mic", a mai spus Nicu Grigoraş.

Cea mai mare parte a rulajului a fost generată din nou de schimburile cu obligaţiunile Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (IBRD09), în ultima săptămână fiind schimbate 18.690 de titluri, pentru suma totală de 17,27 milioane lei. Ultimele tranzacţii cu obligaţiuni IBRD s-au realizat la un preţ egal cu 90,67% din valoarea principalului.

De asemenea, obligaţiunile corporative ale Băncii Comerciale Române (BCR09) au mai generat schimburi importante, de 1,38 milioane lei, în urma transferului a 15.210 bonduri, iar ultima cotaţie a acestora a fost de 92,05% din valoarea principalului.

Mai multe pachete totalizând 262 de titluri de stat (B1203A) a fost transferat vineri pentru suma de 2,25 milioane lei.

În intervalul 17 - 21 noiembrie au mai fost efectuate şi tranzacţii cu obligaţiuni emise de primăriile Oradea, Eforie, Timişoara, Iaşi şi Teiuş, în valoare totală de aproape un milion de lei.

Piaţa derivatelor a fost dominată de schimburile pe scadenţa martie 2009 a cursului euro - leu

Pe piaţa instrumentelor derivate de la BVB, contractele la termen (futures) au adus o lichiditate de 650.400 lei (172.100 euro), în creştere cu 10% faţă de cea înregistrată săptămâna trecută, de 590.000 lei (155.000 euro).

În ultima săptămână, investitorii au încheiat 162 de contracte la termen, dintre care, aproape toate pe derivatele cursului leu/euro. Astfel, moneda europeană a fost cotată la 4,015 lei, pentru scadenţa martie 2009 cu 0,115 lei mai scumpă decât în săptămâna anterioară.

Derivatele pe acţiuni SIF Moldova au fost cotate la 0,60 lei pentru scadenţa decembrie, fiind încheiat un singur contract pe acest simbol.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite