Bursa a închis pe verde prima şedinţă a săptămânii, deşi aproape toată şedinţa a stat pe teritoriul negativ
Publicat la 02.06.2008, 12:16:40
După ce la mijlocul şedinţei indicele titlurilor lichide avea o pierdere de aproape 2%, închiderea s-a realizat cu aproape 2% mai sus.
Cumpărătorii şi-au făcut simţită prezenţa în piaţă pe ultimele tranzacţii când multe companii au trecut pe verde iar altele au avut salturi importante.
Semnificativă a fost aprecierea acţiunilor Băncii Transilvania. Acestea au urcat cu 5,7% până la cotaţia de 50 de bani.
BRD a fost cea mai lichidă acţiune din piaţă cu un rulaj de 6 milioane de lei. Şi pe BRD evoluţia a fost negativă aproape toată şedinţa pentru ca finalul să găseasca BRD cu o apreciere de 0,4%. În acelaşi segment, Erste Bank a urcat cu 0,7%.
Creşterea semnificativă a indicilor bursieri a fost ajutată şi de Petrom care, de la un preţ mediu de 55 de bani, a urcat pe final cu aproape 2% pe fondul unor volume sporite ce au urcat valoarea de tranzacţionare la 3,7 milioane de lei.
Indicele societăţilor de investiţii a fost singurul care a terminat pe teritoriul negativ. SIF-urile au dat şi ele semne de revenire pe final însă nu au reuşit să recupereze în totalitate corecţiile înregistrate la mijlocul zilei.
BET FI a închis cu 0,2% mai jos, fiind coborât de SIF Moldova şi SIF Oltenia care au înregistrat deprecieri.
Sectorul chimic a contribuit din nou semnificativ la creşterea lichidităţii pe BVB care s-a cifrat la 12,7 milioane de euro. Peste 22% din rulaj a venit dinspre tranzacţiile cu Amonil şi Azomureş. Acţiunile celor două societăţi au evoluat pe corecţie şi au închis cu scăderi în medie de până la 2%.
Pe piaţa Rasdaq, transferurile au fost dominate de Electromagnetica unde rulajele au depăşit 1 milion de lei. Interesul la cumpărare a fost ridicat după ce societatea a raportat creşteri semnificative la nivelul afacerilor şi profitului pe primul trimestru din 2008. Titlurile societăţii au urcat cu 19%.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
