money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursa a trecut pe scădere la mijlocul şedinţei de miercuri, sectorul SIF pierdea 1,75%

Publicat la 20.05.2009, 10:25:27

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa a trecut pe scădere la mijlocul şedinţei de miercuri, sectorul SIF pierdea 1,75%

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 0,39%, până la 3.153,53 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora nesemnificativ - cu 0,05% - până la 2.018,01 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea cel mai mul - 1,75% - până la nivelul de 16.404,78 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, scădea cu 0,32%, ajungând la 6.323,16 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, cobora cu 0,89%, până la 310 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, scădea cu 0,18%, până la 473,75 puncte. Bursele europene aveau o evoluţie nehotărâtă în jurul orei 13, fiind susţinute de aprecierea titlurilor din sectorul energetic, care au urmat tendinţa de scumpire a barilului de petrol.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 0,55%, până la 4.457,69 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,53%, până la 4.986,08 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 0,17%, până la 3.280,62 puncte.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) aveau la mijlocul şedinţei cea mai mare lichiditate din piaţă, de 1,55 milioane lei şi se depreciau cu 2,33%, la 0,84 lei, urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2), cu un rulaj de 1,43 milioane lei şi o scădere de 2,10%, la 0,70 lei.

Pe sectorul bancar, acţiunile BRD SocGen (BRD) erau cele mai căutate, cu un rulaj de 1,41 milioane lei, şi aveau o depreciere de 1,32%, la 7,45 lei, în timp ce acţiunile Băncii Transilvania (TLV) se ieftineau cu 0,50%, la 0,9950 lei, pe fondul unor schimburi modeste, de 268.558 lei.

Pe sectorul energetic, acţiunile Petrom (SNP) stagnau la cotaţia de 0,23 lei, şi înregistrau o lichiditate de 364.456 lei. Titlurile Condmag (COMI) se depreciau uşor - cu 0,95% - la preţul de 0,3130 lei, pe un rulaj de 351.507 lei.

Sursa: NewsIN

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite