Astfel, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 1,30%, până la 3.986,11 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 1,13%, până la 2.357,95 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 0,90%, până la 19.294,17 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, cobora cu 1,22%, ajungând la 8.212,67 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, pierdea 1,16%, până la 381,62 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, cobora cu 1,34%, până la 533,43 puncte.
Bursele europene înregistrau scăderi moderate în jurul orei 13, în contextul în care investitorii îşi marcau profiturile acumulate după creşterile din ultima perioadă.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 0,67%, până la 4.650,93 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,72%, până la 5.387,60 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 0,64%, până la 3.455,68 puncte.
Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) erau cele mai lichide acţiuni din piaţă, cu un rulaj de 2,69 milioane lei şi se ieftineau cu 0,98%, la 1,01 lei, în vreme ce titlurile SIF Moldova (SIF2) pierdeau 0,57%, la 0,875 lei, în urma unor tranzacţii de 1,59 milioane lei.
Pe sectorul bancar, preţul acţiunilor BRD SocGen (BRD) cobora cu 0,95%, la 10,40 lei, pe fondul unei lichidităţi de 2,03 milioane lei, iar titlurile Băncii Transilvania (TLV) se depreciau cu 2,04%, la 1,44 lei, pe un rulaj de 651.200 lei.
Schimburile cu acţiuni Petrom (SNP) au totalizat 872.600 lei, iar titlurile aveau un declin de 1,15%, la 0,258 lei, în schimb, acţiunile Azomureş (AZO) avansau cu 6,03%, la 0,299 lei, în urma unor tranzacţii de 540.400 lei.