În cele şapte luni de revenire, BET, indicele celor mai lichide zece acţiuni, a înregistrat un avans de 131%, în vreme ce BET-C, indicele compozit, a urcat cu 111%. De cealaltă parte, societăţile de investiţii financiare (SIF), reprezentate de indicele BET-FI, se află la cea de-a patra lună consecutivă de creşteri. În ultimele cinci şedinţe, BET-FI a avut cea mai bună evoluţie, urcând în medie cu 2,2%. Vineri însă, Bursa a încheiat cu scăderi generalizate, de până la 1,7%. Tot vineri, conducerea BVB a anunţat că, începând cu 1 octombrie, Dafora Mediaş (DAFR) va înlocui Impact (IMP) în lista companiilor componente ale indicelui BET.
De altfel, cei doi emitenţi au fost în topul creşterilor de săptămâna trecută, cu aprecieri de 33,7% - în cazul Impact, respectiv 31,9% - în cazul Dafora.
Bursa, aproape de a şaptea lună de creşteri
Publicat la 27.09.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





