Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 1,06%, până la 3.177,48 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 1,18%, până la 2.003,01 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 0,17%, până la 15.561,30 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 0,43%, ajungând la 6.316,08 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 0,69%, până la 305,98 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 0,89%, până la 471,18 puncte.
Bursele europene scădeau accentuat în jurul orei 13, urmând direcţia pieţelor de pe Wall Street din sesiunea precedentă, care au suferit un declin abrupt, în condiţiile unui salt neaşteptat pentru randamentele obligaţiunilor de stat.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 0,94%, până la 4.374,66 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,92%, până la 4.954,79 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 0,88%, până la 3.265,87 puncte.
Acţiunile Petrom (SNP) erau cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 2,2 milioane lei şi se apreciau cu 0,87%, la 0,232 lei, în vreme ce titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) câştigau 3,85%, până la 0,0378 lei, pe fondul unor schimburi de 1,3 milioane lei.
Pe sectorul SIF, acţiunile SIF Oltenia (SIF5) se menţinau la cotaţia de 0,81 lei, pe suportul unei lichidităţi de 950.150 lei, urmate de acţiunile SIF Moldova (SIF2), cu tranzacţii de 938.400 lei şi o depreciere cu 0,78%, până la 0,635 lei.
Pe secţiunea titlurilor bancare, acţiunile BRD SocGen (BRD) captaseră a doua lichiditate din piaţă, de 1,4 milioane lei şi se scumpeau cu 2,05%, la 7,45 lei, în vreme ce titlurile Băncii Transilvania (TLV) stagnau la 1,02 lei, în urma unor schimburi de 285.900 lei.
Acţiunile Azomureş (AZO) îşi temperaseră avansul, tranzacţionându-se la un preţ de 0,236 lei, cu 2,61% peste nivelul de referinţă şi acumulaseră o lichiditate de 857.900 lei.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.