money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursa cere Finanţelor grăbirea listării Fondului Proprietatea, pentru sprijinirea pieţei de capital

Publicat la 16.04.2009, 11:19:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa cere Finanţelor grăbirea listării Fondului Proprietatea, pentru sprijinirea pieţei de capital

"Am avut o întâlnire la Ministerul de Finanţe cu domnul ministru Pogea şi am discutat chestiuni legate de dezvoltarea pieţei şi măsurile care s-ar impune în această perioadă de criză. O parte din solicitările noastre ţin de competenţa Finanţelor, dar altele nu sunt direct legate de decizia ministerului", a spus preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Stere Farmache.

"Am discutat despre certificatele de trezorerie care ar putea fi emise şi tranzacţionate pe Bursă, precum şi despre majorarea pragului la SIF-uri", a adăugat Farmache.

În privinţa pragului la SIF-uri, Farmache a precizat că este un subiect care nu ţine în mod direct de Finanţe, dar ministerul are iniţiativă legislativă şi poate susţine acest lucru. În prezent, acţionarii societăţilor de investiţii financiare (SIF) nu pot deţine mai mult de 1% din capitalul social.

Şeful BVB a precizat că au existat discuţii şi despre statutul pieţei Rasdaq, pe care "Bursa o doreşte reglementată nu prin lege, ci prin norme şi o decizie a CNVM". Totodată, Ministerul de Finanţe poartă discuţii în paralel cu CNVM, pentru identificarea problemelor pieţei de capital.

"Am făcut şi o solicitare de a susţine eforturile Bursei pentru privatizarea prin oferte publice a societăţilor pe care statul le are în portofoliu şi pentru mărirea free-float-ului (acţiunile liber tranzacţionate pe piaţă - n.r.) la cele deja listate. De asemenea, dorim şi grăbirea listării Fondului Proprietatea", a mai spus Stere Farmache.

Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite