În debutul şedinţei de marţi, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti se comprimase cu 47%, până la 3,2 milioane lei (762.732 euro), comparativ cu nivelul consemnat la începutul şedinţei precedente, de 6,08 milioane lei (1,45 milioane euro).
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 1,84%, până la 3.068,03 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 1,53%, până la 1.969,22 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 1,98%, până la 18.365,53 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 2,75%, ajungând la 6.176,14 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 1,78%, până la 316,55 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, câştiga 1,81%, până la 428,99 puncte.
Bursele americane au închis în creştere şedinţa bursieră de luni, ajutate de o serie de date privind sectorul imobiliar american, ce au depăşit estimările analiştilor. Astfel, indicele Dow Jones, a crescut cu 2,61%, la 8.426,74 puncte, iar indicele Standard & Poor's 500, a câştigat 3,39%, ajungând la 907,24 puncte. Nasdaq Composite, a urcat cu 2,58%, la 1.763,56 puncte.
Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) captaseră cea mai mare lichiditate în debutul şedinţei de marţi, de 679.930 lei, iar preţul lor creştea cu 2,23%, până la 0,9150 lei, în timp ce titlurile BRD SocGen (BRD) câştigau 2,05%, până la 7,45 lei/acţiune, după ce au anunţat o scădere cu numai 19% a profitului net din primul trimestru, iar lichiditatea consemnată era de 413.246 lei.
BRD SocGen a obţinut în primul trimestru un profit net de 210 milioane lei (49 milioane euro), în scădere cu 19% faţă de cel obţinut în intervalul similar din 2008, pe fondul creşterii de peste trei ori a provizioanelor, dar rezultatul a fost peste estimările analiştilor, care anticipau diminuarea cu circa 40%.
Preţul titlurilor SIF Moldova (SIF2) sporea cu 1,33% la 0,76 lei, pe fondul unor schimburi de 297.291 lei, iar acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) captaseră o lichiditate de 266.559 lei şi se scumpeau cu 2,54%, la 1,01 lei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.