money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursa creştea cu doar 0,5% la mijlocul zilei,în contextul evoluţiilor nehotărâte din pieţele externe

Publicat la 30.10.2009, 11:59:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa creştea cu doar 0,5% la mijlocul zilei,în contextul evoluţiilor nehotărâte din pieţele externe

Piaţa de capital de la Bucureşti se menţine pe creştere la mijlocul şedinţei de vineri, dar indicii înregistrau câştiguri moderate, în contextul în care pieţele europene s-au liniştit şi aveau o evoluţie nehotărâtă, după avansul semnificativ din ultima sesiune.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 0,63%, până la 4.497,76 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, avansa cu 0,53%, până la 2.673,52 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 0,47%, până la 21.519,03 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 1,34%, ajungând la 9.449,90 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, avansa cu 0,58%, până la 434,92 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 0,10%, până la 598,62 puncte.

Bursele europene aveau o evoluţie volatilă în jurul orei 13, în contextul în care pieţele s-au liniştit după creşterile spectaculoase din şedinţa precedentă, generate de datele privind ieşirea Statelor Unite din recesiune, după un avans al PIB-ului în al treilea trimestru cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, peste aşteptări.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 0,24%, până la 5.150,12 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,53%, până la 5.557,95 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 0,24%, până la 3.705,05 puncte.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) erau cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 4,51 milioane lei, şi se scumpeau cu 0,93%, la 1,09 lei, fiind urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2), cu un avans de 0,52%, până la 0,975 lei şi schimburi de 3,57 milioane lei.

Pe sectorul bancar, preţul acţiunilor Erste Bank (EBS) creştea cu 4,84%, la 123,50 lei, în urma unor tranzacţii de 1,26 milioane lei, în vreme ce titlurile BRD SocGen (BRD) se scumpeau cu 1,63%, la 12,50 lei, pe o lichiditate de 855.900 lei.

Schimburile cu acţiuni Petrom (SNP) însumau 305.600 lei, iar titlurile se menţineau la 0,265 lei, în timp ce acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) câştigau 1,56%, până la 0,065 lei, în urma unor tranzacţii de 303.800 lei.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite