money.ro
Actualitatemoney.ro

Bursa crestea cu peste 2% la jumatatea sedintei, sustinuta de aprecierea titlurilor BRD SocGen

Publicat la 26.03.2009, 11:30:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa crestea cu peste 2% la jumatatea sedintei, sustinuta de aprecierea titlurilor BRD SocGen

La jumatatea sedintei de joi, lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) sporise usor, pana la 9,8 milioane lei (2,29 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat la mijlocul sedintei precedente, de 7,31 milioane lei (1,7 milioane euro).

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, crestea cu 1,84%, pana la 2.474,40 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 2,15%, pana la 1.590,44 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), castiga 2,11%, pana la 11.357,14 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, crestea cu 2,56%, pana la 5.050,45 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 2,06%, pana la 234,78 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, castiga 0,79%, pana la 364,36 puncte.

Bursele europene isi temperasera cresterile in jurul orei 13, in conditiile in care ingrijorarile legate de stabilitatea sistemului financiar au revenit.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, crestea cu 0,13%, pana la 3.905,32 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,47%, pana la 4.243,03 puncte. In schimb, indicele celor mai importante 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC 40, pierdea 0,16%, pana la nivelul de 2.888,72 puncte.

Actiunile BRD SocGen (BRD) aveau cea mai mare lichiditate la jumatatea sedintei, de 3,18 milioane lei, iar pretul lor crestea cu 6,45%, pana la 6,60 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) se scumpeau cu 3,86%, pana la cotatia de 0,4570 lei, in urma unor schimburi de 1,23 milioane lei.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) se apreciau cu 4%, pana la pretul de 0,52 lei, pe o lichiditate de 971.051 lei, iar tranzactiile cu actiuni SIF Transilvania (SIF3) insumau 560.284 lei, iar pretul titlurilor urca cu 1,99%, la 0,3070 lei.

Cotatia titlurilor Azomures (AZO) crestea puternic - cu 9,89% - la 0,20 lei, pe fondul unor schimburi de 552.277 lei, iar actiunile Banca Transilvania (TLV) captasera o lichiditate de 512.828 lei si se depreciau cu 0,58%, pana la 0,85 lei. (NewsIn)
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite