Rulajul acţiunilor listate la BVB a fost de 50,93 milioane lei (12,1 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondului Proprietatea (FP), de 15,59 milioane lei, cotaţia lor coborând cu 2,04%, la 0,6010 lei/acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,05%, până la 5.847,95 puncte, iar indicele compozit BET-C a crescut cu 0,18%, la 3.410,05 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a înregistrat o creştere de 0,85%, până la 24.641,11 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 0,03%, la 12.015,12 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,38%, până la 529,71 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 0,42%, ajungând la 809,46 puncte.



