Rulajul acţiunilor listate la BVB a fost de 45,53 milioane lei (10,71 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondului Proprietatea (FP), de 21,11 milioane lei, cotaţia lor coborând cu 0,57%, la 0,6085 lei/acţiune.

 

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,27%, până la 5.656,45 puncte, iar indicele compozit BET-C cu 0,38%, la 3.288,83 puncte.

 

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a înregistrat o scădere de 0,73%, până la 22.266,12 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 0,38%, la 11.741,89 puncte.

 

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,03%, până la 500,09 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a scăzut cu 0,03%, ajungând la 790,98 puncte.