Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 48,72 milioane lei (11,56 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondului Proprietatea (FP), de 13,72 milioane lei, cotaţia lor urcând cu 1,34%, la 0,6125 lei/acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 3,03%, până la 5.864,43 puncte, iar indicele compozit BET-C a avansat cu 2,24%, la 3.412,29 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o creştere de 4,38%, până la 23.787,57 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 2,69%, la 12.105,85 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 3,24%, până la 523,63 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a avansat cu 3,12%, ajungând la 828,23 puncte.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.