money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Bursa de la Tokyo închide în creştere cu 0,03%

Publicat la 30.07.2007, 07:50:08

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa de la Tokyo închide în creştere cu 0,03%
Urmărește money.ro pe Google News
Indicele Nikkei, care a scăzut cu 2,36% vineri, a reuşit până la urmă să câştige 5,49 de puncte, până la 17.289,30, după ce scăzuse până la 17.049 puncte în primele ore ale şedinţei, ceea ce reprezintă cel mai slab nivel înregistrat de la 2 aprilie şi până în prezent.

Indicele Topix a reuşit la rândul său să câştige până la urmă 0,35%, ajungând la 1.705,71 puncte.

Piaţa a rămas în cursul dimineţei sub influenţa severei corecţii înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute pe Wall Street.

În plus, creşterea yenului, care a atins cel mai înalt nivel din ultimele trei luni în raport cu moneda euro, a afectat marii exportatori precum Canon şi Toyota, care au terminat şedinţa în scădere cu 2,61%, respectiv 1,14%.

"Investitorii de aici urmăresc îndeaproape ceea ce se întâmplă la New York, iar indicele Nikkei ar putea apăra cu greu pragul de 17.000 de puncte dacă piaţa americană va continua să piardă teren", a observat Katsuhiko Kodama, strateg la Toyo Securities.

Printre întreprinderile care şi-au publicat rezultatele pe primul trimestru, încheiat la sfârşitul lunii martie, siderurgiştii Nippon Steel şi JFE Holdings au câştigat 3,85% (până la 918 yeni), respectiv 5,03%, (până la 8.350 yeni), după anunţarea unor rezultate în creştere, majorarea preţurilor reuşind să compenseze creşterea costurilor la materia primă.

Fabricantul de roboţi Fanuc a urmat şi el această tendinţă de creştere, câştigând 1,74%, până la 12.870 yeni, iar grupul de electronică Mitsubishi Electric a cunoscut o apreciere de 9,9%, până la 1.266 yeni, după anunţarea unui beneficiu trimestrial în creştere 63%.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite