Bursa de la Tokyo inchide in scadere cu 1,03%
Publicat la 11.05.2007, 06:58:15
Bursa de la Tokyo a închis în scădere cu 1,03% şedinţa de vineri, afectată în principal de scăderea Bursei de la New York de ieri, care a cunoscut cea mai puternică depreciere din ultimele două luni, informează Reuters.
Indicele Nikkei a pierdut 183,24 puncte, până la 17.553,72, iar indicele extins Topix a scăzut cu 13,90 puncte (0,80%), până la 1.723,09.
"Investitorii au rămas prudenţi, până la anunţarea unei noi serii de rezultate, săptămâna viitoare. Ca atare, este inevitabil ca Nikkei să urmeze scăderea de pe Wall Street", a comentat Takahiko Murai, director general la Nozomi Securities.
Cea mai puternică depreciere a cunoscut-o Casio Computer, care a pierdut 16,49%, până la 2.025 yeni. Marele constructor de aparate foto digitale a dat publicităţii joi un profit din exploatare în creştere cu 11% pe primul trimestru, însă a anunţat că pe acest an rezultatele vor fi inferioare aşteptărilor, fapt ce a determinat casele de brokeraj să îşi reducă recomandările.
În acelaşi sector, Konika Minolta a pierdut 7,63%, până la 1.574 yeni.
Printre valorile în creştere s-a aflat fabricantul de pneuri Yokohama Rubber, care a câştigat 1,54%, până la 789 yeni, după ce un jurnal japonez a anunţat că acesta îşi va majora capacităţile de producţie din Japonia şi Thailanda.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
