money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Bursa de Valori din Viena şi OeKB, acţionarii majoritari ai Bursei de Valori din Budapesta

Publicat la 24.09.2008, 14:07:48

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa de Valori din Viena şi OeKB, acţionarii majoritari ai Bursei de Valori din Budapesta
Urmărește money.ro pe Google News

Pachetul de acţiuni deţinut de către Wiener Borse AG este în prezent de 50,453%, în timp ce Oesterrreichische Kontrollbank şi-a extins participaţia la 18,345%.

Totalul acţiunilor deţinute de către consorţiul austriac la Bursa de Valori din Budapesta este, în continuare, de 68,798%.

“Vom continua să acordăm o mare importanţă cooperării. Vom dezvolta şi vom prezenta măsuri concrete pentru a activa piaţa de capital din Ungaria, împreună cu managementul Bursei de Valori din Budapesta, cu principalii jucători de pe piaţa ungară şi companiile listate”, a spus Michael Buhl, membru al Consiliului de Administraţie, în cadrul Wiener Börse AG.

La sfârşitul lunii august, pe Bursa de Valori din Budapesta erau listate 42 de companii, iar capitalizarea bursieră era de 26 miliarde euro (Sursa: FESE). Investiţia iniţială a consorţiul bancar austro-ungar în Bursa de Valori din Budapesta a avut loc în luna mai 2004, iar de atunci, cele două burse au colaborat în diferite zone, precum furnizare de date, indici şi introducerea de produse structurate.

Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite