Caderea indicelui Senex, cea mai semnificativa din ultimele doua luni, perioada in care au fost doborate mai multe recorduri istorice, a determinat suspendarea sedintei de tranzactionare pentru mai bine de o ora.
Marti seara, autoritatea indiana de reglementare a pietei de capital (Securities and Exchange Board of India - SEBI) a dat publicitatii o declaratie de presa in textul careia anunta ca are in vedere schimbarea legislatiei in privinta emiterii catre investitorii straini a asa-numitelor “participatory notes” (n.r. - note de participatie).
Investitorii straini nu pot “juca” direct pe piata bursiera indiana, fiind nevoiti sa apeleze la brokerii locali care achizitioneaza in numele lor actiuni si obligatiuni, pe care acestia sa le poata tranzactiona prin intermediul unor banci de investitii ce detin, in acest sens, o licenta speciala din partea autoritatii de reglementare a pietei de capital si a Ministerului de Finante.
In urma “micului soc” bursier local, ministrul de Finante al tarii, Palaniappan Chidambaram, s-a vazut nevoit sa clarifice, in cadrul unei declaratii facute presei, faptul ca noile norme nu sunt menite sa ii descurajeze pe investitorii stra- ini, ci sa asigure o mai mare transparenta din partea acestora si, totodata, un control mai bun al fluxurilor de capital pe care acestia il introduc in economia indiana.



