money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursa din Dubai a avansat puternic, cu o zi înainte de inaugurarea Burj Dubai

Publicat la 03.01.2010, 15:29:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa din Dubai a avansat puternic, cu o zi înainte de inaugurarea Burj Dubai
Emaar, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Emiratele Arabe Unite, ce a construit Burj Dubai, a înregistrat cel mai mare avans al acţiunilor din luna noiembrie. Arabtec Holding PJSC şi Drake & Scull International PJSC, contractorii imobilului, au înregistrat, de asemenea, câştiguri, potrivit Bloomberg.

Indicele DFM General a avansat cu 3,4%, la 1.865,59 puncte, în prima zi de tranzacţionări din noul an, cel mai înalt nivel din 17 decembrie. Indicele ADX General, din Abu Dhabi, a avansat cu 1,1%.

"Inaugurarea turnului Burj înseamnă că rezultatele din primul trimestru vor fi foarte puternice, în contextul în care Emaar încasează la finalizarea construcţiei", a declarat Fadi Al Said, analist în cadrul ING Investment Management Dubai. Deschiderea turnului susţine încrederea investitorilor din sectorul de retail, a mai spus acesta.

Burj Dubai, cel mai înalt turn din lume, cu o înălţime de peste 800 de metri, va fi inaugurat luni, în plină criză financiară şi imobiliară.

Deşi dezvoltatorul nu a indicat înălţimea exactă a turnului, la o înălţime de peste 800 de metri acesta depăşeşte cu mult turnul Taipei 101, din Taiwan, până acum cel mai înalt din lume, de 508 metri.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite