Indicele Dax al bursei din Frankfurt a închis şedinţa de miercuri în creştere cu 0,50%, la 4.261,15 puncte, în timp ce indicele FTSE 100, al pieţei din Londra, a pierdut 0,77%, la 4.059,88 puncte. La Paris, indicele CAC 40 a scăzut cu 0,67%, la 2.905,57 puncte.
Indicele FTSEurofirst 300 al principalelor acţiuni listate la bursele europene a terminat neoficial şedinţa în coborâre cu 0,9%, la 767,23 puncte, cel mai scăzut nivel de închidere din ultimele două luni.
Acţiunile energetice au tras indicii în jos, deşi preţul petrolului a crescut cu peste 2%, la aproape 42 dolari/baril.Titlurie Total, BP, Royal Dutch Shell, BG Group şi ENI au înregistrat deprecieri cuprinse între 2,2 şi 4,2%.
Cu toate că acţiunile băncilor s-au scumpit miercuri, analiştii apreciază că problemele lor sunt sursa principală a nervozităţii din pieţe.
"Există prea multă nesiguranţă în privinţa băncilor care sunt naţionalizate şi în legătură cu efectul pe care acest lucru îl poate avea asupra bugetelor publice şi ratingurilor de credit", a arătat Elin Anden, strateg la Cazenove.
"Sunt prea multe îngrijorări legate de situaţia macroeconomică pentru ca achiţia de acţiuni să fie susţinută", a adăugat analistul.
Pe segmentul bancar, titlurile Deutsche Bank, HSBC, Natixis, Royal Bank of Scotland, Societe Generale şi UBS au afişat câştiguri cuprinse între 3,6 şi 23,3%.
Bursele americane erau în uşoară creştere la ora închiderii pieţelor europene.
Sursa: NewsIn
Bursa din Frankfurt închide pe verde, pieţele din Londra şi Paris afişează scăderi
Publicat la 21.01.2009, 17:26:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
