Bursa din Sibiu coteaza euro la 3,24 lei pentru sfarsitul lui iunie
Publicat la 17.06.2007, 14:41:50
Cotaţiile euro pentru iunie au continuat să scadă în ultimele zile, iar săptămâna trecută Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri din Sibiu (BMFMS) cota moneda europeană la 3,24 lei pentru jumătatea anului, ca urmare a aprecierii consistente a leului pe piaţa valutară, se arată în comunicatul BMFMS.
Aprecierea monedei naţionale faţă de cea europeană din ultimele zile pe piaţa valutară, a coborât nivelul de tranzacţionare al euro la derivativele pentru finalul lunii iunie de la 3,2845 lei, cât era la începutul săptămânii, la 3,2411 lei, la sfârşitul ei.
Pentru septembrie investitorii au fost ceva mai precauţi, cotaţiile contractelor la termen (futures) coborând de la 3,3150 la 3,2800 lei. 'Prudenţa investitorilor este justificată, pentru că dacă privim către anii trecuţi, în lunile de vară intrările de cash pe segmentul caselor de schimb sunt foarte mari, pentru ca toamna să aducă deprecieri ale leului', a spus un broker din piaţa sibiană.
Pentru sfârşitul anului preţurile contractelor la termen au coborât de la 3,3100 la 3,2800 lei, în timp ce cotaţia pentru martie 2008 a stagnat la 3,3650 lei.
Lichiditatea din piaţa la termen de la Sibiu a fost scăzută săptămâna trecută, ca urmare a prudenţei investitorilor. Au fost tranzacţionate 24.523 contracte futures şi options, valoarea lor reprezentând echivalentul a 79,67 milioane de lei, , se mai arată în raportul BMFMS.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
