Bursa din Sibiu îşi va lansa trazacţiile în septembrie-octombrie pe noua platformă, unde se vor tranzacţiona produse financiare pe valute, metale preţioase, dar şi titluri de stat şi obligaţiuni, atât opţiuni, cât şi futures.
Costurile pentru noua platformă se ridică la circa 100.000 de euro. Concomitent, bursa sibiană lucrează şi la piaţa spot, care va concura cu Bursa de Valori Bucureşti.
"Veţi vedea la Sibiu cel puţin cinci emitenţi care se vor lista pe bursa de la Sibiu. Mă surprinde faptul că foarte mulţi emitenţi ne întreabă în permanenţă când pornim, pentru că doresc să se listeze la Sibiu", a declarat Teodor Ancuţa, preşedinte BMFMS.
Şeful bursei sibiene speră ca statul să listeze companii şi pe noua piaţă spot, nu doar pe cea a Bursei de Valori Bucureşti. În ciuda scăderii activităţii din prima parte a anului, Teodor Ancuţa priveşte cu încredere viitorul pieţei de capital.
"Nu avem un profit foarte mare, dar ne închidem activitatea cu profit. Undeva un 20% e mai mic profitul, dar per total considerăm noi că vom reuşi să recuperăm din nerealizarea primului semestru în semestrul doi", a mai adăugat Teodor Ancuţa.
În privinţa contractelor futures pe indicele Dow Jones, Teodor Ancuţa a precizat că bursa din Sibiu aşteaptă în continuare verdictul americanilor.
Bursa din Sibiu pregăteşte lansarea noii platforme de tranzacţionare
Publicat la 27.07.2009, 12:07:25
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
