La 19 decembrie 2007, nivelul capitalizării Bursei din Viena era de 154,5 miliarde euro, faţă de 146,2 miliarde euro la finele anului trecut. Potrivit oficialilor austrieci procesul de internaţionalizare a avansat într-un ritm accelerat în 2007. Pentru prima oară anul acesta, numărul băncilor de investiţii străine care tranzacţionează direct la Wiener Börse l-a depăşit pe cel al companiilor de investiţii austriece. Ponderea volumelor tranzacţionate de către companiilor internaţionale a crescut permanent în decursul ultimilor ani – de la 16,6% în 2002 la 64,5% în 19 decembrie 2007.
De asemenea, proiectele de cooperare din regiunile Europei Centrale şi de Est, precum şi în Sud-Estul Europei, s-au intensificat. Ca parte a strategiei a fost semnat un nou acord de cooperare cu Bursa din Kazakhstan şi Agenţia de Stat, dar şi cu Depozitarul Naţional şi bursa din Ucraina.
Portofoliul de indici ai Wiener Börse a fost extins acum la 30 de indici. Dintre cei nouă indici lansaţi anul acesta, 7 monitorizează evoluţiile naţionale, regionale şi sectoriale din ţările Europei Centrale, de Est şi Sud-Est.
Începând din iulie 2007, clienţii serviciilor de date ale Bursei de la Viena au acces în timp real la datele de pe Bursa de Valori de la Bucuresti, în urma unui acord de diseminare a datelor. Pentru anul viitor, Bursa din Viena are ca obiectiv avansarea internaţionalizării prin atragerea de noi participanţi şi investitori. Conducerea Bursei se aşteaptă să se deruleze şapte noi IPO-uri în anul 2008.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Bursa din Viena şi-a făcut bilanţul pe 2007
Publicat la 20.12.2007, 10:35:31
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
