În ton cu ce s-a întâmplat pe marile pieţe ale lumii, dar şi după aprecieri semnificative în ultimele 3 săptămâni, indicii trec pe minus.
BRD şi Petrom au uimit prin valoarea de tranzacţionare. CU titlurile BRD au fost realizate tranzacţii de aproape 10 mil de lei, maximul din 2009. Deşi a debutat pe plus, cotaţia BRD a închis cu 5% mai jos la 6,45 de lei pe titlu.
Un nou record din acest an a fost înregistrat şi pentru Petrom. 44 de mil de acţiuni Petrom au fost schimbate în piaţă, iar alte 16 mil au făcut obiectul a 2 tranzacţii de tip Deal. Cotaţia, însă nu a reuşit să închidă pe plus şi a coborât cu 0,65%.
Deşi au debutat pe plus de 3%, titlurile Erste Bank au închis cu 9% mai jos, după 4 şedinţe de creşteri importante.
SIF-urile au pierdut cel mai mult, în medie aproape 5%. Dintre acestea, SIF Moldova a generat cel mai bun rulaj de aproape 3 mil de lei, iar cotaţia a coborât cu 5,7%.
Titlurile Broker Cluj au rămas fără ordine la vânzare, încă din debut, după ce au urcat cu maximul admis de bursă. Acţiunile Broker au fost suspendate de la tranzacţionare pentru 1 oră pentru a anunţa deciziile consiliului de administraţie. În ultimele 5 şedinţe preţul pentru o acţiune Broker aproape că s-a dublat.
Fără vânzători, pentru a doua şedinţă consecutiv, au închis titlurile Transilvania Construcţii şi Uztel.
Un nou maxim vedem la capitolul lichiditate. Opt milioane şi jumătate de euro au fost schimbaţi pe întreaga piaţă. Aproape un milion de euro au fost tranzacţionaţi pe piaţa obligaţiunilor, iar acţiunile listate la BVB au determinat rulaje de 7,5 mil de euro.
Daniele Cebotari, editor The Money Chanel
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.