money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursa încheie săptămâna în creştere, în ciuda deprecierilor din sectorul SIF şi cel bancar

Publicat la 26.04.2009, 16:59:36

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa încheie săptămâna în creştere, în ciuda deprecierilor din sectorul SIF şi cel bancar

Lichiditatea pieţei de acţiuni de la BVB s-a comprimat cu circa 27% în ultima săptămână, la 83,06 milioane lei (27,11 milioane euro), după ce în perioada 13 - 17 aprilie schimburile însumaseră 113,33 milioane lei (27,11 milioane euro).

Capitalizarea pieţei reglementate a BVB a urcat cu 0,53% în ultima săptămână (20 - 24 aprilie), la 46,83 miliarde lei (11,05 miliarde euro), comparativ cu 17 aprilie, când valoarea pieţei era de 46,59 miliarde lei (11,04 miliarde euro).

Indicii Bursei au crescut moderat, cu excepţia BET-FI care a pierdut 1,46%

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la BVB, a crescut cu 1,81%, în ultima săptămână, până 2.923,26 puncte. Indicele compozit al pieţei, BET-C, care reflectă evoluţia acţiunilor listate la primele două categorii ale Bursei cu excepţia SIF-urilor, a câştigat 1,3% în ultima săptămână, urcând la 1.847,53 puncte.

Indicele BET-FI, care arată evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a încheiat săptămâna cu o scădere de 1,46%, şi a ajuns la nivelul de 15.853,61 puncte, în condiţiile în care acţiunile SIF au fost suspendate vineri de la tranzacţionare, pentru desfăşurarea adunărilor generale ale acţionarilor.

Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflectă evoluţia a 15 dintre cele mai tranzacţionate companii de la BVB, a câştigat doar 0,24%, în perioada 20 - 24 aprilie, până la 5.796,13 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a urcat cu 0,10%, la 293,75 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursă, a crescut accentuat, cu 4,67%, până la nivelul de 401,68 puncte.

Titlurile SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia au fost perdantele sectorului

Cele cinci acţiuni ale societăţilor de investiţii financiare (SIF) au atras schimburi totale de 37,06 milioane lei, adică 44% din valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni din ultima săptămână la Bursă.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au captat a doua lichiditate din piaţă, de 13,78 milioane lei, iar cotaţia SIF5 a coborât cu 1,86%, la 0,79 lei/acţiune. În schimb, acţiunile SIF Moldova (SIF2) au afişat o creştere de 3,94%, până la cotaţia de 0,66 lei, şi au avut un rulaj total de 10,33 milioane lei.

Schimburile cu titluri SIF Banat-Crişana (SIF1) au însumat în ultima săptămână 5,58 milioane lei, iar cotaţia titlurilor a scăzut cu 4%, la 0,84 lei. Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) au înregistrat o depreciere de 0,26%, ultimul preţ la care s-au tranzacţionat fiind de 0,385 lei, iar valoarea totală a schimburilor s-a ridicat la 4,13 milioane lei.

De asemenea, acţiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au ieftinit cu 3,23%, la preţul de 0,60 lei, în urma unei lichidităţi de 3,22 milioane lei.

Acţiunile din sectorul bancar au suferit corecţii semnificative

Sectorul bancar a atras în intervalul 20 - 24 aprilie schimburi de 27,78 milioane lei, reprezentând o treime din rulajul cu acţiuni.

Acţiunile BRD SocGen (BRD) au generat în săptămâna încheiată prima lichiditate din piaţa de acţiuni, de 18,39 milioane lei, iar cotaţia a înregistrat o scădere de 3,52%, până la 6,85 lei. De asemenea, acţiunile Băncii Transilvania (TLV) s-au ieftinit cu 3,31%, până la preţul de 1,17 lei, pe suportul unui rulaj de 7,86 milioane lei.

Titlurile Erste Bank (EBS) s-au depreciat în ultima săptămână, cu 0,30%, până la cotaţia de 65,90 lei/unitate, iar valoarea tranzacţionată s-a ridicat la 1,53 milioane lei.

Schimburile cu acţiuni Petrom (SNP) au însumat 4,15 milioane lei, iar titlurile s-au scumpit cu 3,49%, ajungând la 0,178 lei, în timp ce acţiunile Biofarm (BIO) au câştigat 7,44%, până la 0,13 lei, în urma unor schimburi de 1,32 milioane lei.

O evoluţie spectaculoasă au avut-o acţiunile Broker Cluj (BRK), al căror preţ a urcat cu 20,13%, până la 0,179 lei, după ce casa de brokeraj şi-a reluat activitatea, cu o nouă conducere, în urma neregulilor de la mai multe sedii din ţară, care au atras sancţiuni severe din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Conducerea Broker Cluj l-a numit pe Ciprian Zah ca administrator provizoriu, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a informat firma de brokeraj că Petru Prunea nu mai este compatibil cu funcţia de membru în consiliul de administraţie.

CNVM a sancţionat drastic la mijlocul acestei luni conducerea Broker Cluj (BRK), lui Petru Prunea şi Adrian Ceucă fiindu-le interzisă desfăşurarea de activităţi pe piaţa de capital pentru 5, respectiv 3 ani, în timp ce casa de brokeraj va plăti o amendă de 724.000 lei.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite