money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Bursa încheie săptămâna pe minus, pe cel mai mic rulaj cu acţiuni din ultimii 4 ani şi 10 luni

Publicat la 12.07.2009, 12:58:32

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursa încheie săptămâna pe minus, pe cel mai mic rulaj cu acţiuni din ultimii 4 ani şi 10 luni
Urmărește money.ro pe Google News
O lichiditate mai scăzută pe sectorul acţiunilor a mai fost înregistrată în ultima săptămână din decembrie 2008, dar reprezintă o excepţie, întrucât au fost doar două şedinţe de tranzacţionare. În schimb, un rulaj mai mic pentru săptămânile cu cinci zile de tranzacţionare nu a mai fost atins din septembrie 2004.

"Piaţa bursieră românească şi-a epuizat brusc resursele de volatilitate. În doar câteva săptămâni am trecut de la o perioadă în care variaţii de 2-3% pe zi pentru un emitent reprezentau ceva minimal, la şedinţe în care cu greu se mai găsesc emitenţi care să furnizeze idei pentru speculatori. Pe de altă parte volumele de tranzacţionare au revenit la cote de avarie, impregnând o stare de letargie pieţei bursiere", spune Alin Brendea, directorul de operaţiuni al Prime Transaction.

Lichiditatea pieţei de acţiuni de la BVB a continuat să scadă în ultima săptămână (6 - 10 iulie), la 27,44 milioane lei (6,51 milioane euro), după ce în săptămâna precedentă (29 iunie -3 iulie) schimburile însumaseră 29,24 milioane lei (6,96 milioane euro).

"Sunt simptomele clare ale unei aşteptări. Piaţa a intrat din nou într-o zonă de incertitudine din care este posibil să nu iasă foarte repede. Se aşteaptă confirmarea aşteptărilor pozitive care au stat la fundamentul raliurilor de pe toate bursele (BVB a înregistrat cea mai bună evoluţie trimestrială din istorie)", completează Brendea.

Totuşi, lichiditatea pieţei reglementate a BVB a fost salvată de schimburile cu obligaţiuni şi titluri de stat, care au totalizat 36,82 milioane lei, adică 57% din totalul rulajului în ultima săptămână.

De asemenea, capitalizarea pieţei reglementate a BVB a coborât cu 3,2%, la 53,48 miliarde lei (12,69 miliarde euro), faţă de nivelul de la sfârşitul săptămânii precedente, de 55,26 miliarde lei (13,15 miliarde euro).

Pierdere de 5,55% pentru BET-FI, analiştii nu exclud alte corecţii

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la BVB, a scăzut cu 2,80% în ultima săptămână, ajungând la 3.341,60 puncte, în vreme ce indicele compozit al pieţei, BET-C, care reflectă evoluţia acţiunilor listate la primele două categorii ale Bursei cu excepţia SIF-urilor, a pierdut 2,91%, până la 2.054,12 puncte.

BET-FI, care arată evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a avut cea mai puternică scădere, de 5,55%, la nivelul de 15.649,33 de puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflectă evoluţia a 15 dintre cele mai tranzacţionate companii de la BVB, a coborât cu 3,13% în perioada 6 - 10 iulie, până la 6.594,88 puncte.

De asemenea, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a scăzut cu 3,68%, la 317,36 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursă, a suferit un declin de 1,77%, până la nivelul de 485,33 puncte.

"Pentru următoarea perioadă cele mai probabile scenarii sunt de evoluţii în range sau chiar deprecieri uşoare pe fondul scăderii entuziasmului în piaţă. În acest moment cele mai bune strategii de investiţii sunt cele raportate la un orizont mai mare de timp sau de diminuare a poziţiilor deţinute de cătrei cei ce investesc pe perioade mai scurte de timp", apreciază Andreea Gheorghe, în analiza săptămânală a Intercapital Invest.

Scăderi şi rulaje mici pe sectorul SIF, în contextul unei noi amânări a deciziei cu privire la prag

Cele cinci acţiuni ale societăţilor de investiţii financiare (SIF) au atras schimburi totale de numai 11,35 milioane lei, adică 41% din valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni din ultima săptămână la Bursă.

"Până la anunţarea deciziei Curţii Constituţionale privind pragul la SIF-uri, amânată până pentru date de 14 iulie, este posibil să vedem aceeaşi stare de apatie la SIF-uri care a caracterizat şi ultima săptămână. Semnalele venite în ultima vreme dinspre piaţa americană nu sunt deloc încurajatoare, astfel că investitorii pe SIF-uri au preferat să vândă, ştiută fiind reacţia acestor acţiuni la ştirile cu impact ridicat", potrivit analizei casei de brokeraj Prime Transaction.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piaţă, cu schimburi totale de 4,25 milioane lei, în timp ce cotaţia lor a coborât puternic, cu 6,47%, la 0,7950 lei/acţiune. Au urmat titlurile SIF Moldova (SIF2), care au pierdut 4,26%, la 0,6750 lei, în urma unor schimburi de 3,19 milioane lei.

Cotaţia acţiunilor SIF Banat-Crişana (SIF1) a scăzut cel mai mult în acest sector - cu 6,67% - la 0,77 lei/acţiune, iar schimburile au totalizat în ultima săptămână 1,71 milioane lei.

De asemenea, titlurile SIF Transilvania (SIF3) s-au ieftinit cu 4,24%, ultimul preţ fiind de 0,4070 lei, iar lichiditatea s-a cifrat la 1,47 milioane lei, în vreme ce acţiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au depreciat cu 5,79%, la cotaţia de 0,57 lei, în urma unor tranzacţii de doar 734.000 lei.

Acţiunile Băncii Transilvania, cea mai puternică depreciere din sector, de aproape 7%


Sectorul bancar a atras schimburi modeste în ultima săptămână, de 4,57 milioane lei, adică 16,6% din valoarea tranzacţiilor cu acţiuni la BVB.

Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) au generat o lichiditate de 2,21 milioane lei, iar cotaţia lor a scăzut sever în ultima săptămână, cu 6,90%, până la 1,08 lei, în vreme ce titlurile BRD SocGen (BRD) au pierdut 1,22%, până la preţul de 8,10 lei, pe suportul unui rulaj de 1,37 milioane lei.

În acelaşi timp, preţul titlurilor Erste Bank (EBS) a coborât cu 3,90%, până la 74 lei, tranzacţiile cu aceste acţiuni însumând numai 933.000 lei.

RRC, singura acţiune din sectorul energetic care încheie săptămâna pe plus

"Într-un context în care sectorul energetic la nivel internaţional a fost afectat de ultimele evoluţii de pe piaţa petrolului, preţul barilului scăzând în această săptămână de la un nivel de peste 67 de dolari, până sub 60 de dolari, la BVB un singur reprezentant al sectorului a crescut", se mai arată în analiza Prime Transaction.

Pe segmentul energetic s-au remarcat acţiunile Petrom (SNP), cu al doilea rulaj din piaţă, de 4 milioane lei şi o depreciere de 2,13%, până la 0,23 lei. Pe de altă parte, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au câştigat 1,12%, la un curs de 0,045 lei, pe un rulaj săptămânal de 1,3 milioane lei.

De asemenea, titlurile Transgaz Mediaş (TGN) au înregistrat o pierdere de 3,61%, până la cotaţia de 144 lei, pe suportul unor tranzacţii de 987.000 lei, în timp ce acţiunile Transelecrica (TEL) au suferit un declin de 3,17%, până la preţul de 12,20 lei, în urma unor schimburi de 380.000 lei.

O evoluţie spectaculoasă au avut-o acţiunile Amonil Slobozia (AMO), care după două şedinţe de aprecieri până la limita maximă de variaţie, de 15%, au încheiat săptămâna la un preţ de 0,0242 lei, în creştere cu 16,91%, pe un rulaj de 782.974 lei.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite