Indicele Nikkei 225, al principalelor valori listate la bursă, a coborât cu 2,69%, la 8.595,01 puncte, în timp ce indicele Topix a scăzut cu 2,08%, la 815,26 puncte. Volumul schimburilor a fost relativ crescut, fiind tranzacţionate 2,36 miliarde de titluri.

Pe piaţa din Statele Unite, bursele americane au închis şedinţa de marţi în scădere, investitorii fiind prudenţi înaintea unei perioade în care multe companii ar putea anunţa pierderi, precum şi din cauza ştirii că General Motors ar putea cere intrarea în faliment.

Conform datelor de la închidere, indicele Dow Jones a scăzut cu 2,34%, la 7.789,56 puncte, iar Nasdaq a coborât cu 2,81%, la 1.561,61 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 2,39%, la 815,55 puncte.

Surse apropiate companiei au declarat că General Motors Corp. accelerează pregătirile pentru un posibil faliment, chiar dacă directorii încearcă să facă economii mai mari în această săptămână, pentru a evita acest deznodământ.

Sursa: NewsIn