Indicele Nikkei al principalelor 225 valori listate la bursa niponă, a urcat cu 0,54%, la 8.964,11 puncte, în ciuda unor marcări de profit în timpul şedinţei. Indicele, care a urcat cu 3,74% în timpul şedinţei de joi, se află la cel mai mare nivel din ultimele trei luni. Acesta a depăşit uşor la începutul şedinţei de vineri pragul psihologic de 9.000 puncte.
În acelaşi timp, indicele Topix a închis în urcare cu 0,49%, la 845,97 puncte. Pe piaţa americană, bursele au închis şedinţa de joi în creştere puternică, apetitul pentru risc al investitorilor fiind stimulat de estimările creditorului ipotecar Wells Fargo, privind câştigurile din primul trimestru.
Conform datelor de la închidere, indicele Dow Jones a urcat cu 3,14%, la 8.083,38 puncte, iar Nasdaq a crescut cu 3,89%, la 1.652,54 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 3,81%, la 856,56 puncte. Titlurile Wells Fargo s-au apreciat cu 31,70%, la 19,61 dolari/titlu.
Wells Fargo & Co., al doilea cel mai mare creditor ipotecar din SUA, a anunţat că profitul net din primul trimestru a fost de circa trei miliarde dolari şi că rezultatele financiare ale Wachovia Corp., cumpărată acum trei luni, au depăşit aşteptările.


