La jumatatea sedintei de miercuri, lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) se cifra la 5,04 milioane lei (1,17 milioane euro), in jurul nivelului consemnat la mijlocul sedintei precedente.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, crestea cu 0,06%, pana la 2.824,15 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, stagna 1.883,48 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), castiga 0,25%, pana la 14.025,70 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, cobora cu 0,69%, ajungand la 5.818,02 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 0,10%, pana la 279,09 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, crestea cu 0,43%, pana la 398,63 puncte.
Actiunile europene revenisera pe rosu in jurul orei 13, dupa ce deprecierea titlurilor bancare si miniere au umbrit cresterile din sectorul energetic. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, scadea cu 1,47%, pana la 4.334,29 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, cobora cu 1,39%, pana la 4.572,48 puncte. Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scadea cu 0,98%, pana la 3.166,70 puncte.
Actiunile Banca Transilvania (TLV) consemnau cea mai mare lichiditate la jumatatea sedintei de tranzactionare, de 835.700 lei, iar pretul lor scadea cu 0,81%, la 1,23 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) se apreciau cu 0,87%, pana la cotatia de 0,58 lei, in urma unor schimburi de 359.100 lei.
Actiunile SIF Oltenia (SIF5) se scumpeau cu 0,78%, la pretul de 0,645 lei, pe o lichiditate de 318.000 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Erste Bank (EBS) insumau 245.100 lei, iar titlurile se depreciau cu 2,93%, pana la 59,70 lei.
Pretul titlurilor Rompetrol Well Services (PTR) stagna la 0,375 lei, pe fondul unor schimburi de 166.200 lei, iar actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) atrasesera o lichiditate de 146.900 lei si se mentineau la cotatia de 0,665 lei.
Schimburile cu actiuni SIF Transilvania (SIF3) totalizau 145.800 lei, iar titlurile se scumpeau cu 0,93%, pana la 0,326 lei, in timp ce actiunile Petrom (SNP) castigau 0,51%, ajungand la pretul de 0,196 lei, pe o lichiditate de 123.000 lei.
Titlurile Azomures (AZO) se scumpeau cu 1,65%, la pretul de 0,185 lei, pe o lichiditate de 112.000 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni BRD SocGen (BRD) insumau 111.500 lei, iar titlurile se depreciau cu 0,61%, pana la 8,20 lei. (NewsIn)
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.