La jumătatea şedinţei de marţi, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) se comprimase puternic, la 1,97 milioane lei (458.425 euro), faţă de nivelul consemnat la mijlocul şedinţei precedente, de 4,13 milioane lei (965.600 euro).

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 0,44%, până la 2.259,27 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 0,78%, până la 1.502,52 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 0,18%, până la 9.593,37 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, scădea cu 0,65%, până la 4.481,09 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, cobora cu 0,41%, până la 210,27 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, pierdea 0,44%, până la 329,05 puncte.

Bursele europene scădeau uşor în jurul orelor 13:15, în condiţiile în care creşterea acţiunilor grupului de telecomunicaţii Vodafone după publicarea rezultatelor financiare nu a putut compensa deprecierea suferită de titlurile BP.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 0,19%, până la 4.070 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,68%, până la 4.241,94 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC 40, pierdea 0,49%, până la 2.915,79 puncte.

Acţiunile Petrom (SNP) înregistrau prima lichiditate din piaţă la jumătatea şedinţei de marţi, de 345.333 lei, iar preţul lor stagna la 0,1640 lei, în timp ce titlurile Banca Transilvania (TLV) se depreciau cu 1,90%, până la cotaţia de 0,7750 lei, în urma unor schimburi de 317.832 lei.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) se scumpeau cu 0,48%, până la preţul de 0,4160 lei, pe o lichiditate de 258.730 lei, în vreme ce tranzacţiile cu acţiuni BRD SocGen (BRD) însumau 160.360 lei, iar titlurile se depreciau cu 1,68%, până la 5,85 lei.

Schimburile cu acţiuni SIF Moldova (SIF2) totalizau 130.880 lei, iar titlurile stagnau la 0,38 lei, în timp ce acţiunile Azomureş (AZO) câştigau 1,43%, ajungând la 0,2130 lei, pe fondul unei lichidităţi de 130.171 lei.

Sursa: NewsIn