Bursa şi-a accentuat aprecierile la mijlocul şedinţei
Publicat la 03.11.2008, 10:40:00
La mjllocul zilei, aproape toate companiiile de pe bursă înregistrau creşteri semnificative. Interesul era crescut pe sectorul energetic unde SNP se aprecia cu maximul admis de bursă după ce compania a anunţat că vrea să acorde câte 100 de acţiuni gratuite foştilor salariaţi. Din acest motiv, titlurile au lipsit de la tranzacţionare în prima oră.
Nu numai Petrom se are o bună susţinere la cumpărare. Alte trei acţiuni din segmentul energetic precum Rompetrol Rafinare, Dafora şi Condmag marcau aprecieri de peste 14%.
SIF-urile se menţineau în topul lichidităţii după primele trei ore şi şi-au accentuat câştigul la aproape 5%. Chiar şi sectorul bancar, cel care a avut un debut negativ, înregistra creşteri ce ajungeau la cinci procente în cazul BRD şi Erste.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
