Doar patru dintre cele 14 fonduri de pensii administrate privat au reusit sa incheie pe plus prima luna de dupa virarea contributiilor, cel mai mare randament apartinand liderului pietei, ING, in cazul caruia valoarea activului net a crescut cu 3,5%. Aceasta performanta a facut ca media ponderata a contributiilor pe Pilonul II sa avanseze cu aproape 1%, fata de o scadere de 0,63%, consemnata de piata daca s-ar face abstractie de ING. Reprezentantii ING Fond de Pensii nu au putut fi contactati pana la inchiderea acestei editii pentru a explica evolutia, insa surse din piata spun ca o mare parte a evolutiilor poate fi pusa si pe seama momentului in care au fost incasate comisioanele de administrare.
Pe de alta parte, zece din cele 14 fonduri au inregistrat scaderi ale unitatii de fond, situate intre 0,07% si 1,64%. Cea mai mare scadere a consemnat-o BCR Fond de Pensii, care, intr-o singura saptamana, a trecut de la profit la pierdere, in principal ca urmare a evolutiilor de pe piata de capital. “Am continuat sa investim in actiuni, dar maximum 15-20%, insa am avut parte de ghinionul acestei perioade”, a explicat pentru Business Standard Simona Ditescu, CEO al companiei. Potrivit oficialului, plasamentele in titluri de stat si depozite bancare au adus randamente anualizate de 11,8%, respectiv 10,45%.
Multiplicate cu numarul de luni ale anului, evolutiile lunare ale unitatilor de fond indica un randament mediu de 11,5%, cu un maxim de peste 42% si un minim de aproape 20%. Insa, superior ratei inflatiei ar fi doar randamentul obtinut de liderul pietei si de ocupantul locului al doilea in functie de performante, BT Aegon, care a avut o evolutie corespunzatoare unei cresteri anuale de aproape 11%. Generali, singurul fond cu risc ridicat, are o pierdere anualizata de 4,33%, aflandu-se in prima jumatate a plutonului in care toate celelalte companii isi asuma un risc mediu.
Evolutiile de pana acum ale fondurilor vor avea o influenta din ce in ce mai redusa asupra raportarilor viitoare, ca urmare a faptului ca ele se aplica la contributiile pe o singura luna. Astfel, diferentele sunt usor de recuperat, in timp ce pozitiile de top raman volatile. Din data de 20 iunie, fondurile au colectat si au inceput sa administreze cea de-a doua contributie, iar evolutiile consolidate pe cele doua luni urmeaza sa fie publicate in iulie, dupa cea de-a treia virare a contributiilor lunare.





