money.ro
Actualitatemoney.ro

Bursele americane deschid pe roşu, afectate de creşterea peste aşteptări a preţurilor la producător

Publicat la 15.12.2009, 17:56:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursele americane deschid pe roşu, afectate de creşterea peste aşteptări a preţurilor la producător

Astfel, la 20 minute după deschiderea şedinţei, indicele industrial Dow Jones pierdea 0,43%, la 10.456,24 puncte, indicele Nasdaq, dominat de titluri din sectorul tehnologic, cobora cu 0,53%, la 2.200,43 puncte, iar indicele mai extins Standard & Poor's 500 scădea cu 0,45%, ajungând la 1.109,06 puncte.

Preţurile la producător din Statele Unite au crescut cu 1,8% în noiembrie, mult peste aşteptări, în condiţiile în care analiştii se aşteptau la un avans de doar 0,8%. Creşterea a fost determinată în special de majorarea preţurilor la energie, potrivit datelor Departamentului Muncii.

În acelaşi timp, producţia industrială din Statele Unite a crescut în noiembrie în cel mai înalt ritm din ultimele trei luni, indicând o revenire treptată a activităţii în cea mai mare economie a lumii.

Statisticile vor f, probabil, discutate în şedinţa de două zile a Federal Reserve, ce începe marţi. În Europa, indicii principalelor burse erau şi ei în scădere în jurul orei 16:30, ora României: FTSE 100, al bursei din Londra, cobora cu 0,77%, indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, avanpierdea 0,44%, iar CAC 40, al bursei din Paris, scădea cu 0,52%. (NewsIn)

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite