Apariţia unor surprize în statisticile pentru noiembrie privind vânzările de case noi şi vechi ar putea avea un impact mai puternic decât de obicei, în condiţiile unor volume de tranzacţionare mai scăzute în perioada sărbătorilor de iarnă.
Estimările guvernamentale finale pentru PIB-ul SUA din trimestrul al treilea au confirmat că economia s-a comprimat cu 0,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2007, în conformitate cu aşteptările economiştilor.
Atenţia investitorilor se îndreaptă în prezent spre situaţia din actualul trimestru, aşteptat să fie mult mai slab.
Indicele Dow Jones a crescut după primele tranzacţii cu 0,71%, la 8.580,06 puncte, indicele Standard & Poor's 500 a câştigat 0,73%, la 878,03 puncte, iar indicele compozit Nasdaq a avansat cu 0,62%, la 1.541,88 puncte.


