money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Bursele din Pakistan se prăbuşesc după asasinarea premierului Benazir Bhutto

Publicat la 31.12.2007, 10:47:58

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursele din Pakistan se prăbuşesc după asasinarea premierului Benazir Bhutto

La începutul şedinţei de tranzacţionare, indicele bursier Karachi Stock Exchange 100 a scăzut cu 4,6%, cea mai mare scădere procentuală din ultimele 18 luni, aproape de limita pieţei, de 5%.

"Nu există cumpărători în piaţă, numai vânzători", a declarat directorul de brokeraj din cadrul Capital One Equities, Shuja Rizvi.

"Toate acţiunile de pe ecran sunt la limita inferioară", a adăugat acesta.

Conform regulilor întocmite pentru a preveni o panică a vânzărilor, indicele nu poate înregistra o fluctuaţie mai mare de 5% într-o singură zi.

Bhutto a fost ucisă joi înt-un atac armat, înaintea alegerilor parlamentare programate pentru 8 ianuarie, punând sub semnul întrebării posibilitatea unei tranziţii line la democraţie, după aproape un deceniu de guvernare militară sub conducerea preşedintelui Pervez Musharraf.

Asasinatul a dus la izbucnirea violenţelor, în special în provincia sudică Sindh, unde Bhutto avea cea mai puternică susţinere politică şi unde se află Karachi, cel mai mare oraş şi capitala financiară a ţării.

Mulţimile înfuriate de moartea ei au dat foc gărilor şi vehiculelor, iar violenţele şi lipsa siguranţei au paralizat întreaga ţară.

Pieţele au fost închise vineri din cauza asasinatului.

Luni, după ce Karachi şi alte oraşe mari au început să revină la normal, vânzările au tulburat piaţa, determinând o scădere până la nivelul minim de 14.086,79 puncte. Piaţa nu a înregistrat o scădere de 5% din 14 iunie 2006.

Rupia pakistaneză, controlată atent de banca centrală, s-a depreciat de asemenea cu 0,6% pe fondul vânzărilor masive.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite