Indicele Dax, al celor mai puternice titluri listate la bursa din Frankfurt, a închis şedinţa în scădere nesemnificativă, cu 0,01% până la 4.918,45 puncte, în timp ce indicele CAC 40, al pieţei pariziene, a câştigat 0,25%, la 3.236,16 puncte.

Indicele paneuropean FTSEurofirst 300, al celor mai importante acţiuni listate la bursele din Europa, a închis în urcare cu 0,3%, la 858,57 puncte, după două şedinţe de scădere.

Piaţa britanică de capital a fost închisă luni pentru o sărbătoare legală, iar pieţele din SUA sunt închise ca urmare a sărbătorii Memorial Day.

Unii analişti au interpretat pozitiv indicele Ifo publicat luni. Indicele climatului de afaceri din Germania a ajuns la 84,2, sub estimările pieţei, care miza pe un nivel de 85. Pentru condiţiile actuale, indicele a fost de 82,5, de asemenea sub nivelul estimat, de 84. În schimb, indicele aşteptărilor a fost de 85,9, uşor peste nivelul anticipat, de 85,5.

"Lucrul pe care îl subliniem astăzi este că aşteptările indicelui Ifo au fost în urcare pentru a cincea lună la rând, iar aceasta arată că tendinţa de îmbunătăţire a sentimentului economic este intactă", a declarat Tammo Greetfeld, stateg în pieţe de capital al Unicredit Group.

Titlurile Sanofi-Aventis s-au apreciat cu 1,9%, după ce a primit o comandă de la autorităţile americane pentru a produce un nou vaccin antigripal. Pe acelaşi segment, acţiunile Roche s-au apreciat cu 1,6%.

Sursa: NewsIn