Indicii bursieri din Bulgaria si Romania au adus investitorilor cele mai bune randamente in prima luna din 2007. De curând intrate in Uniunea Europeana, pietele din Sofia si Bucuresti au inregistrat in luna ianuarie cresteri de 9,4% şi respectiv 8,7%.
Bursele din Bulgaria si Romania au adus investitorilor cele mai bune randamente in 2007. Cea mai spectaculoasă creştere, de 9,42 la sută, a avut-o indicele SOFIX al bursei din capitala Bulgariei. Pe locul doi, cu 8,76%, se află indicele BET, al Bursei de Valori Bucreşti, iar pe locul trei BET-C, cu un castig de 8,59%. Urmează indicele polonez WIG cu un randament de 8,22%.
O evolutie buna s-a inregistrat si de piata din Praga, cu un castig de 4,69%. In ceea ce priveste pietele dezvoltate, acestea se afla la mijlocul clasamentului. Indicele XETRA DAX al pietei din Frankfurt a castigat 2,91%, iar indicele american NASDAQ, o crestere de 2,01%.
Cele mai slabe evolutii in prima lună a lui 2007 au avut loc pe pietele din Marea Britanie, Ungaria si Coreea de Sud. Indicele pietei londoneze a pierdut 0,28% iar cel al bursei de la Budapesta a scăzut cu 3,16%. Cea mai mare depreciere a fost inregistrata in Coreea de Sud, unde indicele KOSPI a scazut cu 5,17 procente.
Bursele din Romania si Bulgaria au adus cele mai bune randamente in ianuarie
Publicat la 06.02.2007, 08:30:03
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3470 lei, franc la 5.7304 lei

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
