money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Bursele din SUA au deschis în creştere, în contextul optimismului generat de summitul G20

Publicat la 02.04.2009, 14:00:07

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bursele din SUA au deschis în creştere, în contextul optimismului generat de summitul G20
Urmărește money.ro pe Google News

Bursele americane au deschis şedinţa de joi în creştere, în contextul optimismului generat de summitul G20, al celor mai industrializate state, de la Londra, investitorii sperând ca se va ajunge la o soluţie pentru temperarea crizei economice, scrie AFP.

Datele de la deschidere au arătat că indicele Dow Jones a urcat cu 1,83%, la 7.903,85 puncte, iar indicele Nasdaq cu 2,03%, la 1.583,16 puncte.

De asemenea, indicele Standard & Poor’s a urcat cu 2%, la 827,32 puncte.

Creşterile vin în contextul în care surse diplomatice de la Londra au spus că liderii grupului G20 vor să deblocheze fonduri de până la 1.000 miliarde dolari pentru economia mondială, utilizând resursele şi mijloacele Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ale Băncii Mondiale (BM).

Printre subiectele de discuţie din cadrul summitului G20 se află şi majorarea resurselor FMI, ce ar putea fi dublate la 500 miliarde dolari, sau chiar triplate la 750 miliarde dolari, aşa cum solicită Statele Unite.

Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite