Conform datelor de la deschidere, indicele Dow Jones a urcat cu 1%, la 8.494,36 puncte, iar indicele Nasdaq a crescut cu 0,84%, la 1.768,87 puncte. De asemenea, indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 0,92%, la 912,15 puncte.
Numărul disponibilizărilor a fost mai mic decât estimau analiştii şi cel mai redus din luna octombrie. Cifra pentru luna martie a fost revizuită la 708.000 disponibilizări, în scădere faţă de estimările anterioare, de 742.000.
Stabilizarea cheltuielilor de consum, după cea mai semnificativă scădere din ultimii 30 de ani, a susţinut speranţele că recesiunea se va încheia în a doua jumătate a acestui an. Cu toate acestea, un raport ce urmează să fie publicat peste două zile de Departamentul Muncii ar putea arăta că angajatorii au redus efectivele pentru a 16-a lună consecutiv, ducând numărul total al concedierilor la circa 6 milioane, potrivit unui sondaj Bloomberg.
Banca centrală americană, Federal Reserve, prevede că în Statele Unite se vor înregistra în continuare disponibilizări, chiar şi după ce economia va ieşi din recesiune.
Sursa: NewsIn



