Totodata, investitorii au fost incordati in asteptarea votului din Senatul american asupra unei versiuni revizuite a planului de salvare a institutiilor financiare americane, in valoare de 700 miliarde de dolari, respins in urma cu doua zile de Camera Reprezentantilor.
In aceste conditii, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a scazut usor in sedinta de miercuri cu 19,59 puncte, adica 0,18%, pentru a incheia neoficial la nivelul de 10.831,07 puncte.
Indicele reprezentativ pentru cele mai mari 500 de companii listate la bursa in Statele Unite (Standard & Poor's 500) a coborat cu 5,30 puncte, sau 0,45%, pana la 1.161,06 puncte, iar indicele Nasdaq Composite a pierdut 22,48 de puncte, insemnand 1,07%, pana la 2.069,40 puncte.
Printre cele mai tranzactionate actiuni pe Bursa din New York (NYSE) au fost cele ale General Electric (GE), care s-au ieftinit cu 3,92%, la 24,50 dolari, dupa anuntul ca Warren Buffett va investi 3 miliarde de dolari in companie.
Berkshire Hathaway, firma controlata de renumitul investitor Warren Buffett, va cumpara un pachet de actiuni preferentiale ale General Electric in valoare de 3 miliarde de dolari. Totodata, General Electric va emite actiuni ordinare de 12 miliarde de dolari, intr-o tentativa de a atrage lichiditati in conditiile unei piete foarte volatile. Buffett va obtine pentru pachetul de actiuni preferentiale un randament din dividende de 10% anual si va putea cere dupa trei ani sa ii fie rascumparate titlurile, cu o prima de 10%.
De asemenea, printre cele mai active titluri de la NYSE s-au numarat si cele ale Citigroup (C), care au castigat 12,14%, la cotatia de 23 dolari si cele Bank of America (BAC), cu o apreciere de 8,94%, pana la pretul de 38,13 dolari/actiune.
In schimb, titlurile europene s-au scumpit usor in sedinta de miercuri, in asteptarea unei decizii pozitive a Senatului. Astfel, indicele FTSEurofirst 300 al principalelor actiuni europene a inchis sedinta in crestere cu 0,5%, pana la nivelul de 1.069,04 puncte. (NewsIn)
Bursele din SUA au scazut usor in asteptarea votului din Senat, pe fondul unor date economice slabe
Publicat la 02.10.2008, 04:43:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
